Data publicării:

România a câştigat preşedinţia Federaţiei Europene de Minifotbal

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
razvan burleanu
razvan burleanu

Răzvan Burleanu a devenit, sâmbătă, primul preşedinte al Federaţiei Europene de Minifotbal, organism constituit la finalul săptămînii trecute, la Praga. Burleanu, care este şi preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, va avea un mandat de 5 ani în fruntea forului continental, acesta fiind ales cu unanimitate de voturi.

În noua sa misiune, Răzvan Burleanu va fi asistat de vicepreşedintele Filip Juda (Cehia), secretarul general Bruno Alpeza (Croaţia), David Windsor-Harris (Marea Britanie), Yair Scher (Israel), Eugeniu Ciobu (Moldova) şi Athanasios Papadopoulos (Grecia).

”Înfiinţarea Federaţiei Europene de Minifotbal reprezintă cel mai amplu proiect destinat dezvoltării sportului de masă pe continent, după căderea comunismului. Succesul pe care România l-a înregistrat prin desemnarea mea în cea mai importantă funcţie din minifotbalul european dovedeşte că avem o contribuţie majoră la dezvoltarea acestui fenomen, fapt susţinut şi de cele două titluri de campioni europeni cîştigate de naţionala României”, a declarat Răzvan Burleanu.

Ţările semnatare ale actului fondator al Federaţiei Europene de Minifotbal sînt: Cehia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Grecia, Israel, Italia, Kazahstan, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia, Moldova, Marea Britanie şi România.

Citește și: România candidează la preşedinţia Federaţiei Europene de Minifotbal

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel