"Nu ştiu dacă e o victorie sau o pierdere, dar deocamdată e bine că avem nişte bani. E foarte greu să spunem acum dacă e o pierdere sau o victorie, pentru că dacă analizăm cifrele, această sumă de 80 de miliarde reprezintă două lucruri. Nu e doar o parte din cele 750 de miliarde din fondul de relansare, ci şi parte din banii pentru exerciţiul financiar 2021-2027. Nu mi se pare nici nimic în plus şi nicio victorie, este o desfăşurare normală a felului în care sunt finanţate ţările acum. Nu cred că trebuie făcut din asta vreun comentariu politic. Este aşa cum ar fi trebuit să fie dacă lucrurile mergeau normal din prima zi. Dar negocierile, în ansamblul lor, au adus anumite pierderi şi anumite lucruri la care trebuie să fim atenţi, pentru că ne bazam pe ele şi nu mai sunt. Există o diminuare a raportului între granturi şi împrumuturi. Împrumuturile au crescut ca sumă, granturile s-au micşorat, deci obligaţiile statelor sunt din ce în ce mai mari. Apar nişte elemente foarte complicate, de care trebuie să ţinem seama. Anume, dacă acordarea fondurilor europene va fi făcută în funcţie de statul de drept. Domnul Iohannis spunea că nu trebuie să ne facem griji, dar granturile din fondurile pentru relansarea economică vor fi eliberate în funcţie de respectarea recomandărilor specifice de ţară. Deci trebuie să existe nişte programe, altfel aceste granturi nu vor veni. Sigur, acordul s-a făcut, există un semn bun că UE nu se destramă, dar condiţiile sunt foarte puternic cuprinse în forma finală şi nu trebuie să ne facem că nu le vedem.
Sunt lucruri clare. La granturi, de la 500 de miliarde s-a ajuns la 390. Iar împrumuturile sunt de la 250 miliarde la 360 miliarde. Sunt restricţii de care UE nu a putut să nu ţină seama. Asistăm la o presiune foarte mare a unor ţări care încep să aibă un cuvânt foarte important în UE şi cred că atenţia noastră trebuie orientată către aceste ţări.", a declarat Mircea Coşea în exclusivitate pentru DCNEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică