Data publicării:

România, OPORTUNITATE în plină criză. Nicolae Istudor, rector ASE: Aşa s-au dezvoltat marile economii!

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Economie
WhatsApp

Rectorul ASE, Nicolae Istudor, a vorbit, la DC News, despre oportunitatea pe care o poate avea România în criza economică provocată de cea sanitară. 

Într-un interviu acordat DC News, Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice, a vorbit despre faptul că marile economii ale lumii s-au dezvotat pe deficite bugetare şi, în acest context, actuala criză care a venit o dată cu cea sanitară ar putea fi o oportunitate pentru România de a se dezvolta în sectoarele în care are potenţial. 

"Dacă ne uităm în trecut, ţările dezvoltate au crescut pe dezechilibre bugetare şi atunci, dacă potenţialul de dezvoltare există, noi putem să alocăm fonduri bugetare astfel încât să dezvoltăm anumite sectoare care vor deveni competitive pe piaţa internă în primul rând - pentru că e o bătălie puternică, pe piaţa Uniunii Europene şi, de ce nu, pe piaţa mondială.

Eu cred că modul în care se discută, acum, la Comisia Europeană, despre ieşirea din criză, e un mod sănătos. Înţeleg că am învăţat ceva din greşelile crizei din 2007-2008 şi nu se mai doreşte să avem tăierei de cheltuieli bugetare. Din contră, citeam zilele trecute că s-au alocat 750 de miliarde pentru ieşirea din criză, e drept că nu numai pentru salvare, ci şi pentru dezvoltare, pentru reorientarea economiei", a declarat Nicolae Istudor.

VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel