Român ucis la Roma. Criminalul, un alt român!
Cadavrul unui român în vârstă de 50 de ani a fost descoperit într-un canal situat în apropiere de via dei Casali di San Sisto, din capitala Italiei. Carabinierii au ajuns la faţa locului, după ce au fost alertaţi de un localnic care a observat un picior ieşind din noroiul adunat în canalul respectiv.
Conform Roma Today, iniţial s-a crezut că a fost vorba despre un accident sau o sinucidere, dar necropsia a scos la iveală faptul că românul fusese lovit de mai multe ori la nivelul capului şi la nivelul corpului.
Astfel s-a ajuns la concluzia că românul nu a murit din cauza căzăturii, ci din cauza loviturilor încasate.
Autorul crimei, tot din România
După o anchetă fulger efectuată printre prietenii din anturajul românului, carabinierii l-au reţinut pe M. S. D., un alt român în vârstă de 37 de ani, fără rezidenţă stabilă.
Bărbatul a recunoscut crima, precizând că s-a certat cu Neculai Roşu şi l-a lovit cu o bară de fier de mai multe ori. Ulterior, ajutat de fratele său, a aruncat cadavrul în canalul situat în apropierea barăcii în care stăteau.
M. S. D. a fost arestat, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de crimă, în timp ce fratele său este cercetat în stare de libertate pentru complicitate la ascunderea cadavrului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News