Român care a luptat în Afganistan: „Am cărat trupurile a doi morți în atac. Mi-am dat seama atunci cât de vulnerabili suntem”
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto:  Facebook
Foto: Facebook
Jandarmeria Română a făcut o postare despre militarii români trimiși în Afganistan.

„În noaptea de 5 spre 6 septembrie a anului 2019, o explozie asurzitoare alunga somnul militarilor cazați în baza de la Kabul, Afganistan. Printre militari, se afla și colegul nostru Mircea Popescu. Imediat, s-a auzit prin stație semnalul care anunța un ground attack, adică un atac la sol. O altă bază, aflată la 500 de metri de ei, fusese atacată de afgani, după ce aceștia intraseră în interior cu o cisternă și anihilaseră tot ce le-a stat în cale. Timpul trece greu în astfel de momente, iar în urechi îți rămâne asurzitor zgomotul exploziei, mai ales atunci când stai ghemuit, alături de colegii tăi, în buncărele în care speri întotdeauna să ajungi să te adăpostești. Rămâi acolo minute în șir și începi să te gândești la ai tăi și speri ca pericolul să treacă curând”, se arată în postarea Jandarmeriei.

Pericolul nu trece niciodată când pe viața ta a fost pusă o recompensă de zeci de mii de euro

„De fapt, nu trece niciodată, mai ales când știi că pentru viața ta a fost pusă o recompensă de câteva zeci de mii de euro, iar un lunetist taliban vânează, permanent, de pe clădiri părăsite, militarii. «A fost un moment copleșitor, atunci când am fost nevoiți să conducem către avion trupurile a doi români morți în atac. Mi-am dat seama atunci cât de vulnerabili suntem, cât de imprevizibilă poate fi orice secundă». 

Și cât de prețioasă! O astfel de experiență te face să îți reevaluezi viață, spune Mircea. Să îți dai seama ca războaiele în care ne aflăm sunt și în lume și în noi. Că lupta e, înainte de toate, cu tine și cu temerile tale. Și ce e mai importat este ca vei găsi întotdeauna resurse să răzbești”, a mai transmis Jandarmeria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel