Data publicării:

Roland Garros 2019. Halep, la plecarea din România: Lucrurile sunt diferite

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sport
WhatsApp
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a declarat, marţi, pe Aeroportul Henri Coandă, înaintea plecării la Paris, că îşi doreşte din tot sufletul să câştige pentru a doua oară consecutiv turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, dar a precizat că de data aceasta e puţin mai dificil. 

„Îmi doresc din tot sufletul, dar e puţin mai dificil. Nu am spus nici că sunt, nici că nu sunt favorită. Părerea mea e că mă duc acolo şi încerc să dau tot ce am mai bun. Dacă va fi să câştig meciuri atunci va fi şi mai bine. Pentru mine cel mai important lucru este că sunt aptă şi că mă duc din nou acolo. Contează fiecare zi la Roland Garros, indiferent de ce am spune noi. Până în a doua săptămână trebuie să câştigi câteva meciuri, meciuri grele. Bineînţeles că vremea influenţează fiecare turneu', a afirmat Halep, care a câştigat anul trecut la Roland Garros primul său titlu de Mare Şlem.

„Plec la Roland Garros foarte bucuroasă, pentru că a trecut un an şi eu sunt campioana de la ediţia trecută. Sunt foarte veselă că trebuie să merg acolo, Parisul este oraşul meu preferat şi abia aştept să ajung. Mereu am în mintea şi în sufletul meu momentele de anul trecut şi de fiecare dată mă ajută. Sunt cele mai speciale momente şi cu siguranţă aşa vor rămâne pentru că a fost pentru prima dată şi a fost şi turneul meu preferat. Zgura este o suprafaţă care îmi place. E mai rapidă acolo, dar poţi să şi aluneci, însă de la an la an lucrurile sunt diferite. Aşa că aştept să ajung acolo şi o să iau fiecare meci în parte', a adăugat numărul 3 mondial, potrivit Agerpres.

Simona Halep aşteaptă ca suporterii români să îi fie alături la partidele de la Roland Garros ca de fiecare dată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel