Data publicării:

Roger Federer: Nu mi-aș fi imaginat că o să ajung să...

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sport
WhatsApp

Roger Federer, care a câștigat duminică al optulea titlu la Wimbledon, a spus că  este un moment pe care vrea să-l savureze.

"Este adevărat că în 2001, când l-am învins pe idolul meu Pete Sampras, nu mi-aș fi imaginat că o să ajung să am asemenea succes. Speram pe atunci doar să am o șansă de a ajunge într-o zi în finală și să mă bat pentru a câștiga turneul. Să câștigi opt titluri, nu este ceva ce poți anticipa. Dar dacă reușești, înseamnă că ai mult talent, iar părinții tăi, antrenorii tăi te împing de la spate de când ai trei ani și te văd ca un fel de proiect. Ei bine, eu nu am fost acest gen de copil. Eu eram doar un băiat normal din Basel, care spera să-și câștige existența jucând tenis. Am visat să reușesc, am muncit din greu și am fost răsplătit", a declarat Federer.

"Wimbledonul a fost mereu și va fi turneul meu favorit. Eroii mei au jucat pe aceste terenuri. Grație lor, eu cred că am devenit un jucător mai bun. Să faci istorie aici, la Wimbledon, înseamnă foarte mult pentru mine în acest sezon. Dar nici nu m-am gândit la asta, nici în timpul ceremoniei, nici pe parcursul zilei. Am fost doar bucuros că am putut câștiga Wimbledonul, pentru că drumul a fost lung. Să fii din nou campion la Wimbledon, pentru încă un an, este un moment pe care vreau să-l savurez", a spus jucătorul de tenis.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel