Roger Federer a câştigat pentru a zecea oară turneul de la Basel (ATP)
Tenismanul elveţian Roger Federer a câştigat pentru a zecea oară turneul ATP de la Basel, oraşul său natal, învingându-l duminică pe australianul Alex De Minaur, 6-2, 6-2, în finala acestei competiţii cu premii totale de 2.082.655 euro.
Federer, fostul lider mondial, ajuns la 38 de ani pe locul 3 în ierarhia ATP, a disputat duminică a 15-a sa finală la Basel. De Minaur, în vârstă de 20 de ani, locul 28 mondial, a rezistat doar ceva mai mult de o oră în faţa elveţianului.
Aşa cum s-a anunţat, perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a câştigat finala probei de dublu din cadrul turneului de la Basel, după 7-5, 6-3 împotriva americanilor Taylor Fritz/Reilly Opelka, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News