Data publicării:

ROBOR. Decizie crucială pentru un milion de familii din România. Zamfir: Situaţie incorectă, discriminatorie

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Economie
WhatsApp
ROBOR
ROBOR

Senatorul Daniel Zamfir a acordat un interviu DC News și DC Business, marți, 9 aprilie 2019.  

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a acordat un interviu DC News în cadrul căruia a vorbit, printre altele, despre un subiect care interesează peste un milion de familii din România care au credite în lei, şi anume noul indice care înlocuieşte actualul ROBOR. 

"Ordonanţa a ajuns chiar astăzi la Parlament, intră în Comisia economică a Senatului pentru aviz, urmând ca săptămâna viitoare să fie la raport la Comisia de buget-finanţe. Eu voi aduce nişte modificări şi voi propune ca noul indice să se aplice şi pentru creditele aflate în derulare. Aceasta pentru că, aşa cum am spus, s-a creat o situaţie incorectă, discriminatorie, pentru că aşa cum prevede acum textul ordonanţei, faptul că, începând cu data de 2 mai 2019, celor care vor lua credite în lei li se va aplica noul indice, calculat în baza tranzacţiilor.

Eu de trei luni spun că indicele în baza căruia este calculat ROBOR-ul a fost calculat incorect, după o metodă stabilită de BNR: media dobânzilor la cotaţii şi nu la tranzacţii: făcând o comparaţie cu domeniul imobiliar, nu contează cât cotezi tu că valorează un imobil, ci contează cu cât se vinde. Aşa era şi aici: băncile făceau nişte cotaţii în legătură cu anumite valori, la acele valori nu se tranzacţiona şi e incorect faptul că de ani de zile oamenii plătesc dobânzile raportate la acest indice", a declarat Daniel Zamfir. 

Potrivit declaraţiilor făcute de către senatorul Daniel Zamfir, circa un milion de familii din România au credite contractate în lei, toţi aceşti oameni fiind potenţiali beneficiari ai acestei ordonanţe. 

 

Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de către Daniel Zamfir:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel