Data actualizării:
Data publicării:

Robert de Niro, acuzat de hărțuire și bullying. Își punea asistenta să-i facă masaj și să-i coasă nasturii la cămăși

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
colaj: Wiki Commons, Instagram Graham Chase Robinson
colaj: Wiki Commons, Instagram Graham Chase Robinson

Actorul în vârstă de 80 de ani va trebui să se prezinte în instanță pentru a depune mărturie într-un proces care-l vizează direct.

Reputatul actor Robert De Niro, în vârstă de 80 de ani, a fost chemat în instanță săptămâna aceasta în cadrul unui proces care implică acuzații de hărțuire și bullying. Acesta s-a prezentat la tribunalul federal din Manhattan pentru a depune mărturie într-un proces exploziv împotriva fostei sale asistente și vicepreședinte al casei sale de producție. La rândul ei, fosta asistentă a făcut acuzații la adresa lui, incluzând discriminare de gen și hărțuire sexuală.

Potrivit Daily Mail, actorul în vârstă de 80 de ani se află în mijlocul un proces civil cu fostul său angajat, Graham Chase Robinson. Disputa juridică dintre cele două părți a escaladat în 2019, când compania de producție deținută de De Niro a intentat un proces împotriva lui Robinson. Ea a fost acuzată de furt din companie, de petrecerea a ore întregi urmărind seriale pe Netflix în timpul orelor de lucru și de folosirea în scop personal a milioane de kilometri alocați călătoriilor în interes de serviciu.

Fosta sa asistentă l-a dat în judecată pe celebrul actor și a solicitat daune de 12 milioane de dolari, în baza acuzațiilor de discriminare de gen. Graham Chase Robinson îl acuză pe De Niro de hărțuire sexuală și susține că atitudinea lui a avut un impact negativ asupra sa în timpul relației lor contractuale care a durat mai bine de 10 ani.

"Soția de la birou"

Robinson l-a acuzat pe De Niro că a forțat-o să-și asume rolul „soției sale de la birou”. Ea a început să lucreze pentru actor și pentru compania sa de producție, Canal Productions, în 2008, în calitate de asistentă. În timp, a avansat în ierarhie, ajungând să ocupe poziția de vicepreședinte a casei de producție a actorului. După ce a intentat acțiunea în august 2019, Robinson l-a acuzat pe actor de hărțuire și de atribuirea unor "îndatoriri stereotipe ale postului feminin care nu erau în concordanță cu titlul său de muncă". Aceasta a afirmat că De Niro a impus sarcini precum spălatul cearșafurilor și pregătirea mesei. Robinson a pretins că a fost solicitată să îi facă masaj la spate, să coasă nasturi la cămăși și să îl trezească dimineața.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel