Data actualizării:
Data publicării:

Rizea condamnat, absent la ICCJ. Avocat: Se plimbă din loc în loc

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Cristian Rizea
Cristian Rizea

Fostul deputat Cristian Rizea nu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde avea pe rol dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani şi 8 luni închisoare, iar avocatul său a anunţat că acesta "se plimbă din loc în loc" în ţară şi străinătate pentru că nu mai are bani şi nici domiciliu stabil, iar în prezent se află la nişte rude în SUA.

Luni, la Instanţa supremă s-a desfăşurat primul termen al procesului în apel în care fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Fostul deputat nu s-a prezentat însă la proces, iar avocatul său a anunţat că este plecat în străinătate şi nu mai vrea să fie audiat de judecătorii români.

Vezi și: Casă poliţist, spartă. Ce au furat hoții. Autoritățile, în alertă!

"Se plimbă din loc în loc. Are probleme financiare"

"Clientul meu mi-a dat un înscris olograf, în care solicită să fie citat la cabinetul de avocatură. Cristian Rizea nu are un domiciliu fix şi a trebuit să plece din Complexul Stejarii. Se plimbă din loc în loc în ţară şi străinătate. Are probleme financiare. Este în SUA în vizită la nişte rude. Nu are mijloace financiare. Nu vrea să dea o declaraţie în dosar", a spus avocatul Alexandru Morărescu.

Avocatul a explicat că Rizea plătea o chirie de 2.000 euro pe lună pentru o locuinţă în clubul rezidenţial "Stejarii" din Capitală. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 4 martie. În decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Vezi și: Accident grav. Microbuz plin cu pasageri, răsturnat pe autostradă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel