Risipă la vârful UE: 450 de milioane de euro pentru funcționarii de lux ai Agenției care nu au vrut să vină la București
Când s-a pus problema relocării sediului, din Londra în București, Helsinki, sau Varșovia, funcționarii Agenției Europene a Medicamentului au știut să-și apere luxul pe banii UE. Două treimi dintre aceștia au amenințat cu demisia dacă nu vor lucra în Copenhaga, Barcelona, Amsterdam, Milano sau Viena. Consiliul European le-a făcut pe plac și a ales Amsterdamul, un oraș extrem de scump, pentru noul sediu al Agenției.
Oricare dintre orașele europene care au candidat pentru găzduirea sediului EMA, cu excepția Copenhagei, ar fi fost mai ieftine decât capitala Olandei. Mutarea într-o capitală ca Bucureștiul, Sofia sau Varșovia ar fi fost și o măsură de reducere a inegalității dintre statele din estul și vestul Uniunii. Nu a contat, însă, decât confortul funcționarilor EMA, sau cel puțin așa a afirmat Bruxelles-ul. Așa că Agenția Medicamentului s-a mutat la Amsterdam.
Dar, contribuabilul european continuă să plătească și pentru ultra-luxosul sediul al EMA din cartierul Canary Warf, una dintre cele mai scumpe locații din Londra.
În 2014, EMA a început un contract de închiriere pe 25 de ani, în valoare de 500 de milioane de lire sterline pentru blocul de zece etaje, din Churchill Place, fără o clauză de reziliere, scrie Politico. Un document intern al Agenției, intrat în posesia publicației amintite, arată că valoarea rămasă a chiriei, care se întinde până în iunie 2039, este de 373 de milioane de lire sterline, echivalentul a 433 de milioane de euro.
WeWork, protejată de legea falimentului
În 2019, când Agenția a plecat din Anglia, după Brexit, a subînchiriat spațiul către o firmă multinațională, WeWork, a cărei principală filială, cea din SUA, a dat faliment.
Documentele obținute de POLITICO arată că organismul de reglementare al medicamentelor al UE a convenit să ofere o perioadă de trei luni de scutire de chirie către WeWork. Asta înseamnă că EMA trebuie acum să plătească proprietarului chiria și a cerut UE aproape 4 milioane de euro, numai pentru acest trimestru. Dacă WeWork continuă să nu-și plătească cheltuielile cu chiria și dacă EMA va trebui să acopere facturile, europenii vor plăti 30 de milioane de euro anual, conform unui răspuns al Agenției la întrebările puse de Comitetul pentru buget al Parlamentului European.
Potrivit Politico, există un excedent de spații de birouri în Canary Wharf, după ce mai multe companii au trecut la munca de acasă, post-pandemie, și este puțin probabil ca EMA să găsească un singur chiriaș care să ocupe întreaga clădire. Cea mai probabilă opțiune ar fi ca diferiți chiriași să ocupe unele etaje în diferite momente, în timp ce EMA plătește integral chiria convenită cu proprietarul în 2014.
WeWork, condusă de fondatorul său excentric, Adam Neumann, s-a prezentat ca o combinație între o companie imobiliară și una tech, atrăgând mai mult de 14 miliarde de dolari în investiții. Dar Covid-19 și adoptarea largă a muncii de la distanță au făcut ca valoarea afacerii să scadă, iar în noiembrie compania a aplicat oficial pentru faliment, în SUA. Dacă WeWork nu va putea să plătească chirie, EMA menționează că va fi nevoită să-l ducă în instanță. Dar, punerea în aplicare a garanției acordate anterior în favoarea EMA de către WeWork în SUA ar fi foarte dificilă, dacă nu imposibilă, dată fiind situația financiară actuală a WeWork. EMA va trebui, deci, să acopere gaură financiară, atrăgând fonduri din bugetul UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News