Data publicării:

Risipă de resurse, spaţiu şi timp în procesul de depozitare a bunurilor contrafăcute şi de contrabandă. Dragoş Bucurenci: Trebuie create mecanisme prin care să se dispună distrugerea lor

Autor: Liana Ganea | Categorie: Economie
WhatsApp
Marfă de contrabandă în depozit - sursa foto: Poliţia de Frontieră
Marfă de contrabandă în depozit - sursa foto: Poliţia de Frontieră

Dragoş Bucurenci a adus în prim plan problema depozitării mărfii de contrabandă, în cadrul dezbaterii găzduite de DC Media Group - România, ”Noi responsabilități după intrarea în Schengen. România, prima linie de apărare împotriva contrabandei cu tutun”. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Ceea ce noi credem că ar fi necesar în cazul intrării României în Schengen este ceea ce industria solicită de ani de zile, respectiv o strategie naţională integrată de combatere a comerţului ilicit de mărfuri, mai ales că este bine ştiut că produsele accizabile, în mod special produsele din tutun, reprezintă cea mai traficată categorie. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a recunoscut acest lucru ca fiind de importanţă strategică, într-un raport din anul 2020 din care citez: "Activităţile reţelelor de criminalitate transfrontalieră, specializate în contrabanda cu produse puternic accizate sau de larg consum, migraţie ilegală şi trafic de droguri dar şi ale grupărilor de criminalitate informatică preocupate de extinderea ariei operaţionale reprezintă un factor de risc cu impact crescut asupra securităţii naţionale". Acesta este un pas important dar ar trebui, totuşi, dezvoltat mai departe într-o strategie de sine stătătoare care să coordoneze activităţile tuturor instituţiilor de control în acest domeniu" este semnalul de alarmă tras de Dragoş Bucurenci, Director External Affairs la Philip Morris România.

Vid legislativ

Un alt aspect unde este necesară o intervenţie punctuală îl reprezintă problema supraaglomerării spaţiilor de depozitare a bunurilor corp delict, în special a produselor contrafăcute. Bucurenci a venit cu explicaţii: "Rezolvarea este una de natură legislativă. Trebuie create nişte mecanisme, nişte temeiuri legale prin care organele judiciare să poată dispune măsura distrugerii produselor contrafăcute şi a celor provenite din contrabandă care nu pot fi valorificate, înainte de decizia definitivă a instanţei. Ştiţi, cu siguranţă, că procesul penal poate dura în unele cazuri şi până la 10 ani. Iar depozitarea în toată această perioadă a cantităţilor semnificative de produse din tutun traficate este extrem de costisitoare şi pune o presiune nejustificată pe resursele care ar trebui redirecţionate către urmărirea infractorilor şi aducerea lor în faţa legii.

Ştiu că este dificil, dar ar trebui modificate, în acest sens, prevederile Codului de procedură penală ale Legii privind mărcile şi indicaţiile geografice precum şi Codul Vamal. Iar Guvernul a dat deja un exemplu foarte bun astă vară, atunci când a acţionat în regim de urgenţă şi a aprobat OUG nr. 85/06.2022 prin care a stabilit noi reglementări, în materia infracţiunilor vamale, în vederea punerii de acord a dispoziţiilor art. 270, al. 3 din Codul Vamal cu celebra decizia a Curţii Constituţionale nr. 176 prin care au fost asimilate infracţiuni de contrabandă, colectare, deţinere, transport, preluarea, depozitarea, desfacerea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscute ca provenind din contrabandă, dacă sunt depăşite anumite cantităţi. E o problemă care a creat un vid legislativ, industria a sesizat-o de asemenea şi s-a elaborat rapid un act normativ care a reuşit să dea din nou autorităţilor de control posibilitatea să-şi desfăşoare activitatea." 

Care sunt mărfurile predilecte ale contrabandiștilor

De obicei, mărfurile preferate sunt cele căutate de cumpărători. Unele dintre ele îi surprind chiar și pe polițiștii de frontieră și respective pe vameși. De exemplu la un control, în Portul Constanța au fost confiscate mii de discuri de frână. În frontiera Giurgiu, de exemplu, s-a înregistrat un record privind confiscarea covoarelor și a seturilor de baie, cu o valoare de peste 585.000 de lei. Legat de problema amintită de Bucurenci, la depozitul mărfurilor de contrabandă confiscate din Vama Giurgiu nu mai e loc să arunci un ac încă de la începutul anului, potrivit spuselor reprezentanţilor.

Sunt și confiscări de produse mai puţin obişnuite şi uzuale, ca  în cazul unui cetățean turc  care dorea să introducă în România flacoane de insecticide de peste 200.000 de lei. Parfumurile false de contrabandă sunt și ele în top, astfel că doar într-un singur TIR, venit din Turcia au fost găsite flacoane în valoare de 2 milioane de euro! Rutele folosite de obicei pentru a aduce marfa de contrabandă sunt China și Turcia, iar  cei mai mulți dintre contrabandiștii prinși proveneau din România, Turcia, Bulgaria și Republica Moldova.

Dezbaterea integrală aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel