Data publicării:

Riscurile aplicaţiilor de dating: Informațiile personale au rămas vulnerabile

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
Foto: cottonbro - Pexels
Foto: cottonbro - Pexels

Activitatea intensă pe aplicațiile de dating poate fi însoțită de riscuri majore, atrag atenția cei de la Kaspersky. Întâlnirile online au explodat în pandemie, însă informațiile personale au rămas vulnerabile.

Pandemia și restricțiile au dus la o creștere a popularității aplicațiilor pentru dating. De exemplu, numărul total de accesări pe Tinder a crescut cu 11% anul trecut, numărul zilnic de accesări depășind recordul de 3 miliarde pentru prima dată încă din martie 2020.

Activitatea intensificată pe aplicațiile de dating ar putea fi însoțită de riscuri crescute pentru utilizatorii lor.

Utilizatorii se pot confrunta cu unele dintre următoarele amenințări:

• Identificarea utilizatorului de către terți. Străinii pot avea acces la datele personale ale unui utilizator, inclusiv la numele lor real și locul în care locuiește, lucrează sau studiază. Aceste informații pot fi apoi utilizate ulterior pentru stalking sau doxing.
• Furtul datelor personale asociate contului.
• Frauda. Unele dintre cele mai populare escrocherii includ solicitarea utilizatorilor de a transfera bani sub diverse pretexte, solicitarea trimiterii de imagini „nudes” care sunt apoi utilizate ca metodă de șantaj “sextortion scams”, precum și trimiterea de link-uri către site-uri web de phishing, unde utilizatorii sunt păcăliți să introducă datele cardului lor bancar.

Dacă un utilizator cade victimă oricăreia dintre aceste escrocherii depinde în mare măsură de măsurile de securitate implementate în aplicație și de tipul de vulnerabilităților pe care le are.

În 2017, Kaspersky a analizat nouă aplicații populare de întâlniri și a scos în evidență următoarele detalii:

• Șase dintre aceste aplicații permiteau oamenilor să identifice locația unui utilizator.
• Patru dintre ele permiteau aflarea numelui real al unui utilizator și urmărirea conturilor sale de socializare.
• Patru aplicații permiteau unui atacator să intercepteze informațiile sensibile transferate.

Pentru a vedea dacă situația s-a îmbunătățit în 2021, s-au analizat aplicațiile cu cei mai mulți utilizatori din întreaga lume, precum și cele care au primit ratinguri ridicate în publicații precum CNET, PC Mag și Tom's Guide.

Eșantionul rezultat a inclus atât aplicații generice de dating, cât și aplicații de nișă pentru întâlniri LGBT, dar și pentru relațiile cu mai multe persoane etc.:

● Tinder - una dintre cele mai populare aplicații de întâlniri din lume. Descărcată de peste 100 de milioane de ori de pe Google Play.
● OkCupid - descărcată de peste 10 milioane de ori de pe Google Play.
● Badoo - o altă aplicație de întâlniri foarte populară. Descărcată de peste 100 de milioane de ori de pe Google Play.
● Bumble - o aplicație în care femeile fac prima mișcare. Descărcată de peste 10 milioane de ori de pe Google Play, cu 42 de milioane de utilizatori activi lunar în al treilea trimestru al anului 2020.
● Mamba - descărcată de peste 10 milioane de ori de pe Google Play.
● Pure - o aplicație pentru conexiuni ocazionale și întâlniri anonime. Descărcat de peste 1 milion de ori de pe Google Play.
● Feeld - o aplicație care vă permite să căutați parteneri în relații poliamore. Descărcată de peste 1 milion de ori de pe Google Play.
● Happn - pentru întâlniri cu persoane aleatorii cu care vă intersectați în cadrul aplicației. Descărcată de peste 50 de milioane de ori de pe Google Play.
● Her - o aplicație de întâlniri destinată femeilor LGBTQ +. Peste 1 milion de descărcări de pe Google Play.

Aplicațiile de întâlniri nu vor dispărea prea curând. Un studiu realizat de Stanford în 2019 a constatat că întâlnirile online erau deja cel mai popular mod de întâlnire a cuplurilor americane. Iar pandemia a dus o adevărată explozie a întâlnirilor la distanță. Vestea bună este că, pe măsură ce aceste aplicații continuă să devină din ce în ce mai populare, cresc eforturile pentru creșterea securității lor, în special din punct de vedere tehnic. De exemplu, în timp ce patru dintre aplicațiile studiate în 2017 au făcut posibilă interceptarea mesajelor trimise, toate cele nouă aplicații examinate în 2021 foloseau protocoale de transfer de date securizate.

Cu toate acestea, aplicațiile de întâlniri lasă în continuare vulnerabile cantități semnificative de informații personale ale utilizatorilor, inclusiv locația lor aproximativă sau exactă, conturile de socializare cu orice date pe care le conțin, fotografii și chat-uri.

„Nu este niciodată indicat să oferiți cuiva acces la atâtea informații private. Nu numai că vă pune în pericol confidențialitatea, ci vă face vulnerabil la lucruri precum doxing și cyberstalking. Din păcate, unele riscuri sunt greu de evitat, deoarece multe dintre aplicații sunt bazate pe locație, ceea ce înseamnă că trebuie să partajați locația pentru a găsi potențiale compatibilități”, spun cei de la Kaspersky.

Speranțele și așteptările în ceea ce privește un viitor al conexiunilor digitale sigure sunt:

• În viitor, utilizatorii vor putea ascunde fotografiile și locațiile GPS necesare stabilirii compatibilităților.
• Conturile vor fi verificate pentru a dovedi că potențialul unei compatibilități este real, iar persoana respectivă este cine spune că este, nu un infractor.
• Utilizatorii vor putea restricționa accesul altor persoane la capturile de ecran ale profilurilor și mesajelor lor, în mod gratuit în orice aplicație.
• Utilizatorii își vor putea șterge chaturile.
• Aplicațiile vor informa noii utilizatori despre riscurile de a partaja prea multe informații.
• Dezvoltatorii de aplicații vor folosi AI pentru a proteja utilizatorii de fraude și pentru a opri distribuirea conținutului abuziv și/sau sensibil.

Sfaturi pentru menținerea în siguranță în timpul întâlnirilor online:

• Nu partajați prea multe informații personale (numele de familie, angajatorul, fotografiile cu prietenii, punctele de vedere politice etc.).
• Introduceți locația dumneavoastră manual, acolo unde este posibil.
• Utilizați autentificarea cu doi factori.
• Ștergeți sau ascundeți-vă profilul dacă ați încetat să utilizați aplicația, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel