Salvamontiştii din Buşteni îi avertizează pe turişti să nu urce pe Platoul Bucegi pentru că vizibilitatea este redusă, iar stratul de zăpadă atinge un metru şi jumătate, existând riscul producerii unor avalanşe.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, în urma ninsorilor căzute în ultimele două zile pe toate văile din Masivul Bucegi s-a aşternut un strat de zăpadă care depăşeşte 80 de centimetri, iar în unele zone vântul a troienit zăpada, troienele atingând un metru şi jumătate.
În aceste condiţii, salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu urce pe munte, avertizând că, din cauza vizibilităţii reduse, salvatorilor montani le-ar fi imposibil să-i repereze pe cei care ar rămâne blocaţi sau s-ar rătăci.
Din cauza vântului puternic, telecabina care face legătura între staţiunea prahoveană Buşteni şi zona Babele din Bucegi, nu a fost pornită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024