Data publicării:

Ridley Scott dă vina pe mileniali pentru eşecul ultimului său film: Nu vor să înveţe nimic

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Cultura
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Regizorul Ridley Scott spune că eşecul ultimului său film, The Last Duel, cu o distribuţie impresionantă, este cauzat de mileniali. 

Filmul a avut încasări la box-office de doar 27 de milioane de dolari, deşi bugetul a fost unul destul de mare, de 100 de milioane de dolari. Nici distribuţia nu este rea, Matt Damon şi Adam Driver având rolurile principale. 

Regizorul spune că eşecul este cauzat de mileniali, care nu vor să mai înveţe nimic. 

„Disney a făcut o treabă fantastică pe partea de promovare. Șefilor le-a plăcut filmul, eram îngrijorat că nu este pentru ei”, a spus Scott. „Cred că totul se rezumă la ceea ce avem astăzi: publicul care a crescut cu aceste telefoane mobile extraordinare. Milenialul [care] nu vrea niciodată să fie învățat nimic decât dacă-i spui pe telefonul mobil”, a continuat el.

„Este o problemă generală, dar cred că avem de-a face cu asta chiar acum cu Facebook. Este o direcție greșită, care s-a întâmplat în acest caz, faptul că s-a oferit un tip greșit de încredere acestei ultime generații, cred”, a continuat el.

„Cu toții am crezut în acest scenariu, că este grozav. Și am reușit să facem acest film. Nu poți câștiga tot timpul. Nu am regretat niciodată un film pe care l-am făcut. Niciunul. Am învățat foarte devreme să fiu propriul meu critic. Singurul lucru despre care ar trebui să am o părere este despre ceea ce tocmai am făcut. În rest, pleacă. Asigură-te că ești fericit. Și nu te uita înapoi. Asta sunt eu”, a concluzionat Ridley Scott, conform Filmnow

Youtube video image

Pentru Rdley Scott urmează "House of Gucci" 

 

„House of Gucci” prezintă povestea asasinării lui Maurizio Gucci, pusă la cale de fosta soție, Patrizia Reggiani.

În rolurile principale joacă Lady Gaga, Adam Driver și Jared Leto. Acesta din urmă a trecut printr-o nouă transformare pentru rolul lui Paolo Gucci. De asemenea, alături de Lady Gaga, Adam Driver și Jared Leto mai joacă Al Pacino, Jeremy Irons și Salma Hayek.

Filmul „House of Gucci” are la bază romanul The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour and Greed, scris de Sara Gay Forden.

„House of Gucci” va avea premiera pe 26 noiembrie 2021.

S-a deschis arhiva istorică pentru noul film

Casa de modă Gucci şi-a deschis arhiva istorică pentru a-l ajuta pe regizorul britanic Ridley Scott să recreeze ţinutele şi accesoriile potrivite pentru noul său film despre asasinarea lui Maurizio Gucci, care a fost asasinat în 1995 la ordinele fostei sale soţii Patrizia Reggiani, cunoscută sub numele de 'Văduva Neagră', informa ANSA în luna martie.

Atelierul şi-a pus fişierele şi fotografiile la dispoziţia regizorului britanic, deşi Reggiani, care a executat 17 ani de închisoare dintr-o condamnare de 26 de ani pentru asasinarea lui Gucci, s-a opus. Şi Patrizia Gucci, fiica lui Paolo Gucci, strănepotul fondatorului casei de modă, declara că este împotriva deschiderii arhivei, transmitea Agerpres. VEZI CONTINUAREA AICI

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel