Data publicării:

Rică Răducanu are mari probleme de sănătate și a fost operat

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sport
WhatsApp

Rică Răducanu are mari probleme de sănătate. Fostul portar suferă de gută, o problemă a picioarelor care îi provoacă dureri mari. Zilele trecute, el a ajuns de urgență la spital și medicii au decis să-l opereze.

Alegeri prezidentiale 2024

Rică Răducanu susține că s-a operat și că zilnic e nevoit să vină la spital pentru a i se schimba pansamentul. Fostul portar susține că se simte bine, în ciuda problemelor grave de sănătate.

”Sunt la spital, m-am pansat că m-am operat puțin la ceva. M-am operat și în fiecare zi vin să mă pansez. O operație, mă simt bine eu așa, dar asta e beleaua. Da, da, nu a fost ceva periculos”, a spus Rică Răducanu la Antena Stars.

Fostul sportiv nu a oferit mai multe detalii despre intervenția chirurgicală pe care a suferit-o. Nu mai este un secret faptul că el suferă de gută, o afecțiune provocată de depunerea sărurilor acidului uric în regiunea articulaților.

Pentru că picioarele se umflă îngrozitor, persoanele care au această boală rar pot rămâne încălțate mult timp. De exemplu, Rică Răducanu nu poate să poarte decât papuci.

Acesta s-ar fi ales cu nemiloasa boală din cauza tratamentului la care a fost supus de-a lungul carierei sale de fotbalist. El a povestit că a avut o alimentație strică, iar acest lucru i-a declanșat afecțiunea.

Totuși, nu guta ar fi principala problemă. Acesta a dat de înțeles că ar fi fost operat din altă cauză.

”Nu guta este problema. Eu am alte probleme cu picioarele. Eu am guta de când jucam. Guta doare. Este crescută. Este din cauza cărnii pe care am mâncat-o când eram fotbalist. Nu aveam voie să mănânc nimic, decât fructe seara și carne ziua, atât. Fără ciorbe, fără alea, fără nimic”, a mai zis el la Antena Stars.

În 2018, Rică Răducanu dezvăluia că are și apnee. "Exista riscul să mor în somn", mărturisea el la vremea respectivă, conform Antena 1.

Rică Răducanu, dat afară de la CSM București ca și Gabriela Szabo după o decizie a lui Nicușor Dan: Cineva a avut nevoie să-și angajeze o rudă

 

Rică Răducanu a fost dat afară fără explicații de la CSM București. Fosta mare glorie rapidistă a urmărit și recentul conflict dintre fostul director general al CSM București, Gabriela Szabo, și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

"Puțină lume știe, dar în urmă cu câteva luni am fost dat afară de la Clubul Sportiv Municipal București. Mi s-a spus doar că nu pot avea și pensie, și salariu. Am făcut un pas în spate, dar am cerut să vorbesc și cu directorul general, Gabi Szabo, încă, în acea perioadă de început de an, dar și cu primarul general. Cea dintâi mi-a sugerat să merg la Rapid, să cer un post, ceva, că doar la clubul feroviar am cunoscut gloria ca sportiv, nu?

Când am ajuns în fața lui Nicușor Dan, primarul a bâjbâit ceva explicații vizavi de cazul meu. Am plecat din biroul său cu senzația că habar nu avea de ce fusesem dat afară! Cel mai probabil cineva a avut nevoie să-și angajeze o rudă, un amic sau mai știu eu pe cine! Că toți avem tot felul de cunoștințe și de obligații! (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel