Ribery (Fiorentina) şi-a cerut scuze după gesturile nesportive din partida cu Lazio
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp

Atacantul francez al echipei Fiorentina, Franck Ribery, şi-a cerut scuze, într-o postare pe contul său de Twitter, unui arbitru asistent pe care l-a împins după fluierul final al meciului pierdut de violeţi (1-2) în faţa lui Lazio Roma, din Serie A, scrie dpa.

Fostul component al celor de la Bayern Munchen şi-a cerut scuze, de asemenea, coechipierilor săi şi antrenorului Vincenzo Montella, care l-a înlocuit în minutul 74 al partidei.

Am fost foarte nervos şi dezamăgit la finalul meciului şi sper să fiu înţeles în ceea ce priveşte starea în care mă aflam atunci, a scris Ribery, care riscă însă o sancţiune dură din partea Comisiei de disciplină a Federaţiei italiene de fotbal.

Înlocuit în min. 74, Ribery şi-a îndreptat furia împotriva antrenorului Vincenzo Montella, iar imaginile televizate l-au înfăţişat în mai multe rânduri protestând la adresa tehnicianului de pe banca de rezerve.

Dar furia nu i-a trecut la finalul meciului, iar noi imagini l-au prezentat pe jucător împingându-l de două ori pe unul dintre arbitrii asistenţi în drumul spre vestiare.

Site-ul Ligii italiene de fotbal confirmă faptul că francezul a primit cartonaş roşu pentru gestul său, iar conform presei italiene, Ribery riscă patru meciuri de suspendare.

Acest incident intervine în timp ce Ribery a reuşit un remarcabil debut de sezon cu Fiorentina, fiind unul dintre jucătorii decisivi pentru echipa sa şi fiind foarte apreciat de suporteri şi media din Italia.

Lazio Roma, adversara campioanei României, CFR Cluj, în Grupa E a competiţiei Europa League, a învins în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia Fiorentina, într-o partidă din cadrul etapei a 9-a a campionatului Italiei, disputată duminică seara.

Cu fundaşul român Ştefan Radu integralist, Lazio s-a impus prin golurile lui Joaquin Correa (22) şi Ciro Immobile (89), gazdele punctând la rândul lor prin Federico Chiesa (28). AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel