Data actualizării:
Data publicării:

Rezultate Premier League: A şaptea victorie consecutivă pentru Liverpool. Leicester, aproape de retrogradare, la 7 ani după ce a câștigat campionatul

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Echipa FC Liverpool a înregistrat a şaptea victorie consecutivă, impunându-se cu scorul de 3-0 pe terenul formaţiei Leicester City, luni, în ultimul meci al etapei a 36-a a campionatului de fotbal al Angliei.  

"Cormoranii", care luptă pentru calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, au marcat de două ori în prima repriză prin Curtis Jones (33, 36), iar apoi şi-au majorat avantajul în repriza secundă, prin Trent Alexander-Arnold (71).

În urma acestui sprint final fenomenal, Liverpool a revenit la un singur punct de ocupanta locului al patrulea, Manchester United, care are însă un meci mai puţin disputat.

Leicester City, care speră în continuare să evite retrogradarea, se află pe poziţia a 19-a (penultima), la două puncte distanţă de Everton, formaţia de la locul 17, scrie Agerpres.

Visul frumos s-a terminat. Arsenal își ia adio de la titlul din Premier League după umilința cu Brighton

Arsenal a fost învinsă acasă de Brighton, scor 3-0, în etapa a 36-a, şi mai are şanse minime la câştigarea Premier League, titlul părând că nu mai poate să-i scape lui Manchester City. Cu două etape rămase, Arsenal este la 4 puncte de liderul Manchester City, ce s-a impus duminică pe terenul lui Everton şi are un meci mai puţin disputat.

Londonezii, antrenaţi de Mikel Arteta, au fost obosiţi şi lipsiţi de inspiraţie în duelul cu formaţia pregătită de Roberto De Zerbi, fostul jucător al lui CFR Cluj. Golurile au fost opera lui Julio Enciso (minutul 51), Deniz Undav (86) şi Pervis Estupinan (90+6).

Brighton, pe locul 6, este aproape de prima sa calificare în cupele europene. Victoria lui City în faţa lui Everton a fost adusă de golurile lui Ilkay Gundogan (minutele 37 şi 51) şi Erling Haaland (39). Gundogan, care în etapa trecută s-a remarcat cu o dublă şi un penalty ratat, a pasat decisiv la reuşita lui Haaland.

Echipa antrenată de Pep Guardiola îşi va asigura câştigarea campionatului dacă o va învinge în etapa viitoare pe Chelsea. Manchester City speră să izbutească o triplă istorică în acest sezon, fiind de asemenea în cursă pentru câştigarea Ligii Campionilor şi a Cupei Angliei. City a acumulat 85 de puncte după 35 de jocuri, 4 puncte mai mult decât a doua clasată, Arsenal, ce are acelaşi număr de meciuri disputate.

Lanterna roşie Southampton nu mai poate evita retrogradarea.


Rezultate

Sâmbătă
Leeds United - Newcastle 2-2
Au marcat: Ayling (7), Kristensen (79), respectiv Callum Wilson (31 - penalty, 69 - penalty).

Aston Villa - Tottenham 2-1
Au marcat: Jacob Ramsey (8), Douglas Luiz (72), respectiv Kane (90 - penalty).

Southampton - Fulham 0-2
Au marcat: Carlos Vinicius (48), Aleksandar Mitrovic (72).

Manchester United - Wolverhampton 2-0
Au marcat: Martial (32), Garnacho (90+4).

Chelsea Londra - Nottingham Forest 2-2
Au marcat: Sterling (51, 58), respectiv Awoniyi (13, 62).

Crystal Palace - Bournemouth 2-0
A marcat: Eze (39, 58).

Duminică
Brentford - West Ham United 2-0
Au marcat: Mbeumo (20), Wissa (43).

Everton - Manchester City 0-3
Au marcat: Gundogan (37, 51), Haaland (39).

Arsenal - Brighton 0-3
Au marcat: Enciso (51), Undav (86), Estupinan (90+6).

Luni
Leicester City - Liverpool 0-3
Au marcat: Curtis Jones (33, 36), Alexander-Arnold (71).


Clasament

1. Manchester City 85
2. Arsenal 81
3. Newcastle 66
4. Manchester United 66
5. Liverpool 65
6. Brighton 58
7. Tottenham 57
....

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel