Rezultate oficiale BAC 2011: 19,52% dintre elevii prezenţi la examen au promovat
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Dezastrul de la examenul de maturitate a fost confirmat. 19,52% dintre candidaţii prezenţi la examenul de bacalaureat, sesiunea din toamnă, au promovat, iar 16,06% dintre candidaţii care s-au înscris au luat bacalaureatul, potrivit rezultatelor oficiale prezentate de Ministerul Educaţiei. Această diferenţă este dată de numărul candidaţilor care au chiulit la examene.

Niciun elev care a susţinut anul acesta bacalaureatul în sesiunea din toamnă nu a obţinut nota 10 şi doar 10 candidaţi au luat note între 9 şi 9,99.

Numărul de candidaţi care vor rămâne fără diplomă în acest an este de 90.000. Aceştia îţi vor mai putea încerca norocul anul viitor. Alţi 500 de candidaţi nu vor avea voie să participe la examen decât în sesiunea din vară 2013, pentru că au fost prinşi copiind.

Mulţi dintre cei înscrişi să dea examenul în toamnă mizau pe subiecte mai uşoare decât cele de la sesiunea din vară. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, i-a avertizat însă să nu se aştepte la indulgenţă din acest punct de vedere. Probele bacalaureatului din toamnă, în special cele scrise, au confirmat avertismentul, astfel că o parte a candidaţilor au părăsit sala de examen la puţin timp după comunicarea subiectelor, predând foile goale. Cele mai mici note au fost înregistrate la materiile exacte, matematică, fizică, chimie.

Vezi aici promovabilitatea pe județe

- Alba - 17,35%

Doar 17,35 la sută dintre elevii din Alba care au susţinut examenul de bacalaureat în cea de-a doua sesiune au reuşit să promoveze, iar în patru licee din judeţ niciun candidat nu a obţinut medie de trecere.

- Arad - 16,7%

Două licee din judeţul Arad nu au niciun candidat promovat în a doua sesiune a Bacalaureatului, în timp ce la un alt liceu promovabilitatea este de sută la sută.  Din 2.244 de candidaţi prezenţi la probe, doar 375 au fost declaraţi promovaţi.

-  Argeş - 15,91%

Promovabilitatea la a doua sesiune de Bacalaureat în judeţul Argeş este de 15,91 la sută, apropiată de rezultatele de la examenul de bacalaureat din toamna anului 2010, când s-a înregistrat o promovabilitate de 19 la sută.

- Bihor - 22,31%

Procentul de promovabilitate la a doua sesiune a Bacalaureatului este, în judeţul Bihor, de 22,31, iar şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Dorel Luca, afirmă că "fiecare elev a luat note după cum a considerat că trebuie să înveţe".

- Bistriţa-Năsăud - 17,41%

Promovabilitatea la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat este de 17,41 la sută în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde examenul a fost promovat de 245 de candidaţi.

-  Botoşani - 16,16%

Promovabilitatea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat este în judeţul Botoşani de 16,16 la sută înaintea contestaţiilor, din cei 1.027 de candidaţi prezenţi examenul fiind promovat de doar 166 de candidaţi.

- Braşov - 19,56%

Promovabilitatea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat în judeţul Braşov este de 19,56 la sută, la sesiune din toamnă prezentându-se la examen 82 la sută dintre candidaţii înscrişi, cinci dintre ei fiind eliminaţi din săli pentru tentative de fraudă.

-  Bucureşti - 15, 93%

În Bucureşti, promovabilitatea la a II-a sesiune este de 15, 93 la sută din numărul candidaţilor înscrişi, însă este de 19 la sută din cei prezenţi la examen.  Doar zece candidaţi au obţinut note peste 9.

- Buzău - 22,54%

Promovabilitatea la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului în judeţul Buzău este de 22,54 la sută, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean considerând că rezultatele sunt foarte slabe, dar că erau previzibile.

- Călăraşi - 14,75%

Promovabilitatea la a doua sesiune de Bacalaureat în judeţul Călăraşi este de 14,75 la sută, apropiată de rezultatele de la examenul din toamna anului 2010, când s-a înregistrat o promovabilitate de 17,72 la sută.

-  Cluj - 20,62%

Promovabilitatea la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului este de 20,62 la sută în judeţul Cluj, iar elevii nemulţumiţi pot depune contestaţii duminică.

-  Constanţa - 11%

Mai puţin de 11 la sută dintre elevii constănţeni au reuşit să promoveze sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, peste 2.000 de candidaţi obţinând media generală sub 6.00.

-  Dâmboviţa - 15,7%

Promovabilitatea la a doua sesiune de Bacalaureat în judeţul Dâmboviţa este de 15,7 la sută, cu şase procente mai mică decât cea înregistrată la sesiunea din toamna anului 2010, când s-a înregistrat o promovabilitate de 21,6 la sută.

- Galaţi - 15,39%

Promovabilitatea la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat în judeţul Galaţi este de 15,39 la sută, cea mai mare notă, 9,80, fiind obţinută la Limba şi literatura română.

- Harghita - 12,2%

Procentul de promovabilitate la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat este de 12,2 în judeţul Harghita, faţă de 67,41 la sută cât s-a înregistrat în sesiunea de vară.

- Hunedoara - 18,97%

Doar450 de absolvenţi de liceu din judeţul Hunedoara din cei 2.371 care s-au prezentat la sesiunea a doua de Bacalaureat au promovat, adică 18,97 la sută, mai puţin de jumătate faţă de sesiunea din vară.

- Mureş - 24,85%

Promovabilitatea la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului este de 24,85 la sută în judeţul Mureş, iar la centrul de examinare din localitatea Band, unde cei 11 candidaţi nu au promovat în vară examenul, situaţia s-a repetat.

- Prahova - 15,95%

Promovabilitatea la sesiunea a doua a Bacalaureatului în judeţul Prahova este de 15,95 la sută, cu două procente mai mică decât în sesiunea de toamnă a anului trecut, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova afirmând că se aştepta la un astfel de procent având în vedere pregătirea candidaţilor.

- Sălaj - 17,94%

Doar 152 din totalul de peste 800 de candidaţi din Sălaj care au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă au obţinut note de trecere, promovabilitatea la nivel de judeţ fiind de 17,94 la sută.

- Sibiu - 21,95%

Promovabititatea la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, în judeţul Sibiu, este de 21,95 la sută, elevii nemulţumiţi de notele obţinute putând depune contestaţii duminică după-amiază.

- Suceava - 36, 31%

Promovabilitatea la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat în judeţul Suceava este de 36, 31 la sută, înaintea cotestaţiilor, după ce în sesiunea din vară au promovat examenul 66,25 la sută dintre candidaţi.

- Timiş - 14,%

Promovabilitatea la a doua sesiune a Bacalaureatului este de doar 14,5 la sută în judeţul Timiş, şase licee din acest judeţ raportând, duminică, o promovabilitate zero.

- Vaslui - 31,05%

Promovabilitatea la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului organizată în judeţul Vaslui este de 31,05 la sută, relevă rezultatele preliminare comunicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, fiind printre cele mai bune rezultate din ţară.

- Vâlcea - 11,62%

Promovabilitatea la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat în judeţul Valcea este de 11,62%, mult mai slabă în comparaţie cu rezultatele la examenul de Bacalaureat din toamna anului 2010, când s-a înregistrat o promovabilitate de 47%.

Contestaţii, care urmează să fie rezolvate în intervalul 5 - 6 septembrie. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, vor fi afişate în 7 septembrie.

Sursa: realitatea.net

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel