Rezultate Evaluare Națională 2018 note. Vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu a cerut ministrului Educației să vină cu măsuri și soluții urgente pentru a-i ajuta pe cei 30.000 de elevi care nu s-au înscris nici măcar la examenele Evaluării Naționale și pentru a stopa acest fenomen îngrijorător.
”Trag un semnal de alarmă care, pe fondul unor preocupări pur politicianiste ale actualei guvernări, a scăpat total din atenția opiniei publice: din 179.000 de elevi înscriși in clasa a VIII-a, aproximativ 30.000 nu s-au înscris la examenele Evaluării Naționale din această sesiune. Viitorul le este compromis, în timp ce guvernul este preocupat să susțină mitinguri cu cetățeni aduși forțat de prin toată țara sau să facă planuri privind suspendarea președintelui Iohannis.
Cel mai probabil, o parte dintre acești elevi au abandonat școala din cauza situației materiale precare sau pentru că provin din familii cu o situație dificilă. Pe această cale, solicit ministrului Educației să prezinte care sunt măsurile pe care le propune pentru a întinde o mână de ajutor acestor elevi care nu au susținut nici măcar examenul de încheiere al celor 8 ani de școală. Nu vorbim despre câțiva copii, ci de nu mai puțin de 20% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a. În timp, aceasta devine o problemă a întregii societăți: aceștia au probleme în a-și continua studiile, iar posibilitățile lor de dezvoltare devin limitate. Situația este cu atât mai gravă cu cât, în așteptarea rezultatelor, trebuie precizat că, la simulările din martie, nici măcar 50% dintre elevii de clasa a VIII-a nu au obținut media generală peste 5”, a spus Laurențiu Leoreanu.
Rezultate Evaluare Națională 2018 note. Evaluarea Națională 2018 a început luni, 11 iunie, cu proba la Limba Română. A urmat o zi de pauză, după care miercuri, 13iunie, Evaluarea Națională a continuat cu proba la matematică. Joi a avut loc ultima probă, cea a limbii materne.
Rezultate Evaluare Națională 2018 note. Rezultatele sunt afișate marți, 19 iunie, pe evaluare.edu.ro, iar în aceeași zi se pot depune contestații în intervalul orar 14:00 - 19:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 23 iunie.
Vezi și: Rezultate Evaluare Națională 2018. Capacitate, ce note au obţinut elevii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați