REZIDENȚIAT 2022, reguli noi: cum se va stabili numărul de locuri și până la ce vârstă poți da concursul. Proiect de Ordonanță de urgență
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Rezidențiat
Rezidențiat
Un nou proiect de Ordonanță de Urgență, pus în dezbatere publică până pe 15 februarie, ar putea modifica modul în care se stabilesc locurile și disciplinele, dar și cine se poate înscrie la REZIDENȚIAT în 2022. 

Odată cu aceasta ar urma să fie introdus și caietul de monitorizare a studentului în format electronic. Iată ce prevede acesta: 

Un nou proiect de Ordonanță de Urgență, pus în dezbatere publică până pe 15 februarie, ar putea modifica modul în care este organizat și se dau examenele la REZIDENȚIAT, începând u anul 2022. Un prim motiv al acestor modificări este faptul că pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-Cov2, în scopul asigurării asistenței medicale, în baza Ordinului comandantului acțiunii, pe perioada stării de urgență, respectiv a stării de alertă instituită, conform legii, rezidenții au fost detașați în alte unități sanitare ori au întrerupt stagiul în care se aflau, fiind în prima linie alături de ceilalți profesioniști pentru asigurarea sănătății populației.

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE DC MEDICAL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel