REZIDENȚIAT 2019: Sorina Pintea, ultimul anunț despre examen
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
examen rezidentiat
examen rezidentiat
În timp ce absolvenții facultăților de Medicină din întreaga țară care urmează să susțină examenul de REZIDENȚIAT 2019 au intrat în grevă japoneză, nemulțumiți că acest concurs a rămas în aer odată cu trecerea moțiunii de cenzură și căderea Guvernului, ministrul interimar al Sănătății, Sorina Pintea spune că nu a fost o manevră politică.

Odată cu trecerea Moțiunii de cenzură și căderea Guvernului rămâne în aer examenul de REZIDENȚIAT 2019, pentru simplul fapt că documentele care stabilesc numărul de locuri, metodologia, taxele și modul de organizare nu sunt semnate de miniștii Educației și cel al Sănătății. Ele sunt alcătuite, dar fără semnătura celor doi demnitari nu pot fi publicate în Monitorul Oficial și nu au valoare legală.

Ministru al Educație nu mai aveam din 17 septembrie, când expirase interimatul lui Valer-Daniel Breaz, acesta fiind și motivul pentru care, spune, Sorina Pintea, nu s-au semnat ordinele la finele lunii trecute, așa cum ar fi fost normal, și pentru care examenul a fost amânat pentru 8 decembrie.

Citeşte mai multe pe DC MEDICAL. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel