Anul acesta se împlinesc 23 de ani de la Revoluția din 1989, momentul istoric în care România a hotărât să iasă de sub umbra comunistă a tovarășului Nicolae Ceaușescu. Flacăra revoluției s-a aprins la Timișoara, pe 16 decembrie, acolo unde au izbucnit primele demonstrații în stradă. Revoltele s-au extins curând în București și în celelalte orașe ale țării, iar Republica Socialistă România începea să se zgâlțâie din ce în ce mai puternic din balamalele comuniste.Fiecare lună de decembrie a fiecărui an trecut de la revoluția care a blocat rotițele Partidului Comunist Român reprezintă cadrul în care se fac noi dezvăluiri sau doar se reamintește de momentul în care a apus regimul lui Nicolae Ceaușescu. Teorii sunt multe, discuțiile sunt aprinse, iar cei care au strigat "Jos Dictatorul" în Piața Revoluției și încă mai respiră aerul capitalist din prezent, sunt nemulțumiți că lupta lor de atunci se reflectă din ce în ce mai palid în traiul de astăzi. A fost nevoie de voința unor oameni uniți de penuria ce se extindea ca un cancer din cauza politicii economice și de dezvoltare dusă de Nicolae Ceaușescu, pentru a dărâma regimul din ultima țară din blocul estic al Europei care nu trecuse în mod pașnic la democrație. După primele strigăte de protest de la Timișoara, ecourile au apărut și în București, unde oamenii, cu urechea la Radio Europa Liberă și privirea către Occident, au întrerupt pentru prima dată un discurs ceaușist. Reprimarea a fost violentă, specifică unei Republici Socialiste România care își avea rădăcinile ștrașnic înfipte în modelul stalinist. Lupta generației de sacrificiu, așa cum este numită acum, a reușit să-l îngenuncheze pe Nicolae Ceaușescu împreună cu regimul clădit pe marginile utopiilor socialiste. Fuga dictatorului din clădirea Comitetului Central și ulterioara sa executare au umplut străzile de euforia victoriei, de urletele îndelungi din piepturi libere. De 23 de ani se vorbește de Revoluția din '89 cu o frecvență crescută. Există bătrâni care, în mod paradoxal, nu-i resping necesitatea vremii, dar regretă timpurile dinaintea ei. "Era mai bine atunci" e o sintagmă care mai răsare și acum din guri știrbe cu riduri la colțuri. Unii bătrâni ar da oricând rafturile pline și buzunarele goale pe cozile la lapte de dinainte de '89. România are o democrație tânără, fragedă și asta nu se contestă. Dar cum ar putea să fie altfel, când, așa cum istoricul Lucian Boia spune, "la sfârșitul lui '89, la sfârșitul domniei lui Ceaușescu, România era mai aproape de modelul stalinist original decât era Uniunea Sovietică însăși". Echivocul este reprezentat de lipsa încercărilor de maturizare a democrației românești, care necesită, în afară de timp, o strașnică politică de ghidare și îndreptare. În schimb, tinerețea democrației și decalajul românesc în raport cu alte state sunt invocate mereu atunci când lucrurile se împotmolesc în propria noastră ignoranță.De Ce News a realizat un montaj video cu momentele cheie ale Revoluției Române din 1989 care poate fi urmărit AICI. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News