M., un tânăr din Buzău care provenea dintr-o familie săracă, plecase la muncă în străinătate. După vreo trei luni prin diaspora, revenise în țară. Primul lucru pe care l-a făcut cu banii munciți a fost să-și cumpere un autoturism BMW. Pentru a arăta că are valoare, pe 30 decembrie, s-a urcat beat la volan. Și a apăsat, până la refuz, pedala de accelerație. S-a răsturnat de mai multe ori, a dat peste un copac și mai mulți pari din lemn. Autoturismul s-a oprit în fața unui cort de evenimente de pe DN 10. În mașină cu el se afla și un prieten care a scăpat cu răni ușoare. Un norocos... și el, și orice alt om care a trecut, în acea noapte, pe lângă buzoianul cu BMW.
Acum, conform presei locale, tânărul teribilist se zbate între viață și moarte la un spital din Ploiești. Prietenii săi au făcut apeluri disperate pe Facebook pentru a-l ajuta cu bani pe M.
”Dragi colegi, aseara s-a intamplat un nefericit eveniment... 2 copii au avut un accident, unul este in stare destul de grava, trebuie operat pe creier de urgenta, dar provine dintr-o familie foarte amarata! Daca aveti amabilitatea si puteti ajuta cu cava banuti, ne-am bucura enorm, orice sprijin conteaza... Banii se strang la statia peco din Magura.. Va multumim si sper sa nu deranjeze acest mesaj... Doamne ajuta! Share!”, a scris pe Facebook un prieten de-ai băiatului care, amețit de aburii alcoolului, a provocat accidentul care l-a băgat în spital.
Revolta a început după acest mesaj. Oamenii s-au arătat indignați că se cer donații pentru un șofer teribilist care, după ce a muncit în diaspora trei luni, și-a luat o mașină pe care a transformat-o în armă cu efect potențial letal. Băiatul provenea dintr-o familie săracă, acesta este argumentul pentru care se cere ajutorul. Într-o lune normală, un tânăr care provine dintr-o familie sărmană merge în diaspora să muncească pentru a-și deschide o afacere, pentru a-și ajuta părinții, pentru a-și face un rost. Dar nu, iată că sunt și persoane care muncesc în afară pentru a-și arăta valoarea când revin pe ulițele lor. În România, doar norocul și Dumnezeu te salvează de șoferi ca teribilistul din Buzău.
Dar românul este bun și, dacă nu este vorba de morții lui, nu îi pasă. În plus, legea este prea blândă cu șoferii teribiliști. Să nu uităm că justiția a decis că Huidu, după șapte ani de la producerea accidentului cu morți, tragedie care l-a lăsat în libertate, poate să revină la volan.
Revenind... Nu știu cât de moral este să donezi pentru un șofer care te-ar fi putut ucide chiar pe tine. Dar consider că fără precedente dure, fiecare va avea un mort pe care să-l plângă pe șosea. Și pe care nicio donație nu-l va salva. Ar fi mulți bani de donat pentru copiii cu cancer care au ajuns în stadii terminale complet nevinovați. Dar fiecare e liber să decidă ce face cu banii lui.
Dumneavoastră ați dona pentru un șofer teribilist care se urcă beat la volan și produce accidente grave?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video