Revocare Kovesi: Băsescu, presiune pe Ministrul Justiției: Singura soluție
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Tudor Curtifan
WhatsApp
Fostul președinte al țării Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu are nicio altă soluție decât să propună revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA și a procurorului general al României.

'În ceea ce îl privește pe domnul Toader, cred că este condamnat să țină cont de decizia Curții Constituționale care, în considerente, spune referitor la Parchet că: o astfel de conduită echivalează cu o încălcare gravă a principiului separării puterilor în stat, garantat de articolului 1, alineatul 4 din Constituție, deoarece Ministerul Public nu doar că își depășește atribuțiile prevăzute de Constituție și de lege dar își arogă atribuții ce aparțin puterii legislative sau Curții Constituționale.

Aici, ministrul Toader nu mai are nici o variantă, mai ales că a fost judecător al CCR. Nu are nici o variantă să creeze precedentul că o încălcare gravă a Constituției poate fi trecută cu vederea. Avem negru pe alb o încălcare gravă a Constituției. (...) Nu poți să faci o încălcare mai gravă decât încălcarea articolului 1 din Constituție, care definește statul român', a spus fostul șef al statului la B1.

El a adăugat că o propunere de revocare trebuie acceptată de președintele Klaus Iohannis, fiind vorba de o încălcare 'gravă' a Constituției.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel