Data publicării:

Revizuire Constituţie. CCR, decizie

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
ccr sesizare
ccr sesizare

Curtea Constituţională a României va discuta pe 17 septembrie propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, au precizat oficiali ai CCR.

Actul normativ a fost adoptat marţi în plenul Senatului. Potrivit articolului 23 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Instanţa constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 şi 21 aplicându-se în mod corespunzător.

"Decizia prin care se constata că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale", mai prevede articolul 23.

Articolul 20 prevede că la primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată.

Conform articolului 21: "Curtea Constituţională se pronunţă asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative cu votul a două treimi din numărul judecătorilor. (2) Decizia Curţii se comunică celor care au iniţiat proiectul de lege sau propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora".

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului. Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori "pentru" şi 13 "contra" (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reiterat marţi că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie. De asemenea, plenul Senatului a dat un vot pozitiv şi pentru cele două amendamente adoptate de către Camera Deputaţilor la propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei. Senatorul Şerban Nicolae (PSD) a precizat că este vorba despre amendamente de natură tehnică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel