Data actualizării:
Data publicării:

Petrecere Revelion. Primar: Vom face tot posibilul să avem artificii

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că administraţia locală va face tot posibilul ca, în noaptea de Revelion, să poată oferi ieşenilor un spectacol de artificii.

"Vom face tot posibilul şi vom reuşi să facem foc de artificii pentru ieşeni la trecerea dintre ani. Este momentul Centenar. Ar fi o mare 'grozăvie' ca în Anul Centenar să nu poţi face un foc de artificii prin care să poţi puncta acest moment. Desigur, vor fi spectacole şi celelalte lucruri de care ieşenii au nevoie.

A fost regretabil ce s-a întâmplat (la finalul Sărbătorilor Iaşiului - n.r). Arată foarte clar că unii sunt încă copii, fură jucăriile altor copii. Speranţa mea e că am depăşit acel moment şi am reuşit să arătăm frumuseţea oraşului prin alte posibilităţi", a spus Chirica.

Reacţia acestuia vine după ce, pe 15 octombrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a notificat firma responsabilă de organizarea jocului de artificii programat pentru finalul concertului din cadrul ediţiei a XXVII-a a Sărbătorilor Iaşiului că, în baza prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, nu eliberează avizul necesar pentru desfăşurarea spectacolului. Drept urmare, concertul a fost susţinut, dar nu şi focul de artificii, spre dezamăgirea publicului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel