Data publicării:
RETROSPECTIVĂ ECONOMICĂ 2015. Mircea Coșea spulberă cifrele lui Victor Ponta: "Extrem de înșelător"
Doctor în științe economice, profesorul Mircea Coșea spulberă cifrele care arată că România este din punct de vedere economic pe drumul bun. Mircea Coșea vede anul 2015 ca unul înșelător: cifre frumoase care au dus spre nimic. Cât despre viitor, dacă-n 2016 vede o stagnare, în 2017 preconizează un dezastru. "Toate facturile care se vor plăti în 2016 vor fi decontate în 2017", spune profesorul.
Retrospectiva economică a anului 2015
Doctorul în științe economice Mircea Coșea a analizat, pentru dcnews.ro, anul 2015 din punct de vedere economic:
"Din punctul meu de vedere, anul 2015 a fost un an extrem de înșelător. Imaginea pe care ne-a dat-o nu e cea pe care o exprimă și nici cea pe care o așteptam. Este un an care din punct de vedere statistic arată bine sau chiar foarte bine, dar, din păcate, această schimbare a dezvoltării economice în România nu a condus la nimic.
Ceea ce așteptam eu era un lucru foarte clar: 2015 trebuie să fie anul în care se începea procesul de scoatere a României din zona țărilor subdezvoltate ale Uniunii Europene, adică așteptam ca anul 2015, an care a beneficiat de condiții favorabile din punct de vedere conjunctural- mă refer la relațiile externe, la meteo, la anumite facilități fiscale. Mă așteptam să fie un care să înceapă procesul de scoatere a României din zona țărilor subdezvoltate ale Uniunii Europene, în funcție de criteriile pe care UE le are.
Deși România a avut un ritm de creștere aproape cel mai bun din Europa, deși anumite aspecte macroeconomice s-au mai echilibrat, România nu a reușit să îndrepte niciunul dintre indicatorii subdezvoltării. Mă refer la venitul pe cap de locuitor, la indicatorii de sănătate, de educație, de infrastructură, de dezvoltare rurală, de tot ceea ce înseamnă condiții de mediu. În 2015, a continuat procesul de distrugere a resurselor naturale ale României, a continuat procesul de capitalizare a valorii adăugate create în țară în exterior prin ceea ce companiile multinaționale fac în România, a continuat procesul de incapacitate a României de a se manifesta ca un actor important în politica europeană.
2015 ne încântă prin cifre, dar, în realitate, el nu a mișcat deloc economia în sensul ieșirii din această zonă neagră a Uniunii Europene. Este un an în care s-au încercat anumite măsuri pe baza unor creșteri de natură conjuncturală, nu pe baza unor creșteri de natură a efectelor reformelor economice care trebuiau să aibă loc.
Structura economiei românești a rămas aceeași și, din punct de vedere al apropierii de criteriile de convergență reală, lucrurile n-au progresat aproape deloc. Asta înseamnă că anul 2015 a avut o rată de creștere nu numai insuficientă pentru nevoile de progres ale României, dar și afectată de modul în care s-a distribuit această creștere economică pe două criterii importante: prioritatea investițiilor, pe de-o parte, iar pe de altă parte, îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației, și aici nu mă refer la venituri, mă refer la condiții de viață, care înseamnă stare de sănătate, stare de educație, stare de civilizație infrastructurală, dezvoltarea rurală.
2015 este un an care a continuat să ne arate că este insuficientă creșterea economică a României pentru a ieși din zona în care ne aflăm și care ne-a arătat că politica economică românească, afectată mult de influența politicii în general, nu a reușit să îmbunătățească criteriile de distribuire a creșterii economice în direcția unor obiective prioritare".
[citeste si]
Așteptări de la 2016. Verdict crunt pentru 2017
"Din punctul meu de vedere, 2016 e un an de stagnare economică. Nu văd posibilitatea unei creșteri economice din două motive: avem de-a face cu un an electoral extrem de complicat din toate punctele de vedere, avem de-a face cu un guvern hai să-i spunem tehnocrat care va funcționa pe o perioadă relativ scurtă și care nu-și poate propune și nu poate realiza obiective de mare anvergură. Probabil că singurele obiective pe care le poate realiza acest guvern este o anumită stabilitate bugetară și pregătirea alegerilor. În niciun caz, nu va reuși să îndeplinească declarațiile pe care le face, generoase, dar utopice. Este un an care va fi trecut de către populație în condiții relativ bune, pentru că orice an electoral are grijă de electorat și este un an care trebuie să-l privim cu foarte mare atenție, pentru că, în mod sigur, după acest an, ne așteaptă un an mult mai rău, 2017.
Toate facturile care se vor plăti în 2016 vor fi decontate în 2017. Nu este o perioadă care să mă ducă la o concluzie optimistă. Se va realiza însă un lucru pe care-l apreciez: vor crește veniturile populației, atât prin creșterea salariului minim, cât și prin celelalte creșteri salariale. Apreciez acest lucru nu din punct de vedere al consumului, pentru că o creștere a consumului va fi în favoarea importului, în mare parte. Apreciez această creștere a veniturilor ca strategie pe termen lung. Sper ca România să nu mai devină atractivă pentru investițiile străine numai din punct de vedere al valorii forței de muncă, adică numai din punct de vedere al salariilor mici. Sper să existe un trend crescător al veniturilor salariale, în primul rând, pentru că atunci criteriile de atractivitate vor trebui să fie date de alte elemente și sper ca atât sectorul privat, cât și cel public să fie interesate de ele. Aceste elemente sunt: modernizarea tehnologică, modernizare infrastructurală, condiții de marketing mult mai bune și mai favorabile. Cu alte cuvinte, competitivitate României să crească prin elemente calitative și nu prin elemente de reducere a veniturilor forței de muncă, să devină competitive nu prin costul forței de muncă, ci printr-o relație favorabilă calitate-preț. Este o speranță, nu știu dacă se va îndeplini", a spus șeful departamentului economic al UNPR pentru dcnews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News