Data publicării:

Retrospectiva celei de a IX-a ediții a festivalului Anonimul

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Retrospectiva festivaului internațional de film „Anonimul” se desășoara în intervalul 28 august - 2 septembrie, în incinta Noului Cinematograf al Regizorului Român (NCRR), din cadrul Muzeului Țăranului Român. 

Autor: Diana - Monica Vulpescu

În această perioadă publicul poate urmări filmele din competiţiile de lungmetraj, scurtmetraj de ficţiune şi scurtmetraj de animaţie. De asemnea, vor fi o serie de scurt şi mediumetraje româneşti, dar şi filme din programele paralele ale Festivalului. În ultima zi a retrospectivei vor putea fi văzute filmele care au fost declarate câștigătoarele festivalului.

Festivalul „Anonimul” este un eveniment foarte pitoresc, ceva mai greu accesibil și tocmai de aceea adună lume bună, pasionată de film, poate și de natură. Filmele sunt proiectate atât în aer liber, în camping, cât și în săli special amennajate.

Faptul că totul este organizat și special gândit pentru publicul festivalului face ca „Anonimul” să devină tot mai puțin anonim. Tot mai multă lume se mobilizează si ajunge până în deltă, la Sfântul Gheorghe, un sat care se trezește din amorțeală în fiecare an, timp de șase zile.  Anul acesta festivaulul s-a desășurat în perioada 6-11 august, ajungând la cea de a IX-a ediție.

Publicul bucureștean va putea urmări cele mai bune filme ale festivalului duminică, în ultima zi a retrospectivei, începând cu ora 19.  Acestea au fost declarate câștigătoare, prin vot, de către publicul prezent la Sfântul Gheorghe:

Trofeul Anonimul 2012 - "Toată lumea din familia noastră" în regia lui Radu Jude (România/ Olanda);

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune - "Pui, cartofi prăjiţi şi o cola" în regia lui Emanuel Pârvu, (România);

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie - "Ţipătul" de Sebastian Cosor (România);

Premiul Special acordat de bloggerii acreditaţi la Anonimul - "Reuniune de familie" regizat de Florina Dumitrache

Premiul "Ovidiu Bose Paştină", acordat de Fundaţia Anonimul - "Fulgenzio" în regia lui Aldo Iuliano, Italia

Restul programului poate fi accesat aici.

Biletele pot fi achiziţionate de la casa de bilete NCRR, la preţurile de 10 lei, respectiv 7 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Intrarea la filmele prezentate prin amabilitatea HBO România precum şi la scurtmetrajele si mediumetrajele din cadrul secţiunii "Romanian Off" va fi liberă, în limita locurilor disponibile (conform programului ataşat).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel