Retrospectivă 2020 - JUDO. Cozmin Gușă: Pe plan extern ne-am supus vremurilor
La finalul anului 2020, președintele Federației Române de Judo, Cozmin Gușă, se arată mulțumit de realizările pe plan intern.
Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, pentru Agerpres, că este mulţumit de faptul că în 2020 FRJ a reuşit să organizeze toate competiţiile interne, dar a precizat că pe plan extern a trebuit să se supună vremurilor, făcând referire la întrecerile suspendate din cauza pandemiei de COVID-19.
"Suntem singura federaţie care şi-a realizat sută la sută calendarul intern, în sensul că am reuşit să organizăm toate campionatele naţionale şi regionale, de la copii până la veterani. Ceea ce nu înseamnă doar că a fost o veste bună pentru toată lumea, ci a şi revigorat toate cluburile după un început de an extrem de dificil. Din nefericire, calendarul extern l-am ratat aproape în totalitate. Dar aici nu mai este vina noastră, a fost din pricina federaţiilor europene, internaţionale şi a pandemiei. Şi cea mai proastă veste pentru noi a fost că, deşi la începutul anului am reuşit trei lovituri care ar fi fost aducătoare de prestigiu, medalii şi bani, respectiv organizarea de mari competiţii internaţionale, două openuri, plus Campionatele Europene de judo pe echipe, pandemia a obligat federaţia europeană să anuleze toate aceste competiţii, dar şi altele. Cam asta a fost situaţia, deci intern ne-am descărcat, nu simplu, iar extern nu am avut ce face, ne-am supus vremurilor", a declarat Guşă.
Perioada stării de urgență, dificilă pentru sportivi
El a precizat că perioada stării de urgenţă din primăvară a fost dificilă pentru că sportivii au fost obligaţi să se antreneze singuri, acasă: "A fost mai dificilă perioada de primăvară, când, în ciuda luptelor mele cu actualul ministru, în care am fost ajutat mult de către Elisabeta Lipă (n.r. - preşedintele Federaţiei Române de Canotaj), spre exemplu, dar din păcate nu foarte mulţi preşedinţi de federaţie au făcut presiuni, a trebuit să trimitem sportivii acasă. Ceea ce a fost extraordinar de greu pentru pregătire. Iar în timpul în care au stat acasă, Florin Bercean şi ceilalţi colegi ai mei au stat tot timpul în legătură cu sportivii, le-au verificat antrenamentele domestice, le-a trimis suplimente de alimentaţie, medicamente, vitamine, unde a fost cazul.
A fost totuşi o perioadă bună, pentru că nu am avut niciun caz, şi, pe de altă parte, au venit într-o formă bunicică. Şi reamintesc că am fost primul lot olimpic care a reluat pregătirile la finalul lui mai, începutul lui iunie, la Izvorani, lucru care s-a văzut apoi în această toamnă în rezultatele pe care le-am avut în plan internaţional, atât la seniori cât şi la tineret şi juniori".
Oficialul FRJ a subliniat voinţa de care au dat dovadă sportivi precum Andrea Chiţu, care au reuşit rezultate bune când au fost reluate competiţiile internaţionale.
"Au fost însă şi părţi negative, reamintesc că la un moment dat s-a generat un focar, unde am avut aproape de 30 de judoka infectaţi. Din fericire, absolut niciunul nu a dezvoltat complicaţii, aproape că nu au avut simptome. Doar doi din staff-ul tehnic, secretarul general şi şeful arbitrilor, au avut probleme din cauza unor comorbidităţi, dar s-au făcut bine şi ei. Asta este partea negativă, să zicem. Partea pozitivă a fost din punct de vedere moral volitiv. Avem consolidarea din punct de vedere moral volitiv a Andreei Chiţu, care s-a văzut în competiţiile externe din această toamnă, în care nu doar că şi-a dominat categoria, dar a învins-o pentru prima dată în ultimii patru ani, pe campioana mondială, ucraineanca Daria Bilodid, care era neînvinsă în ultimii patru ani şi asta a fost o mare victorie a ei. Mai avem revenirea celui de la 100 de kg, Eduard Şerban, juniorul care a luat două medalii pe final de an, şi la Europenele de juniori şi la Europenele de tineret. Două bronzuri care uşor puteau să fie aur. Şi încă trei-patru sportivi cărora această perioadă le-a dat posibilitatea să gândească mult mai matur asupra atitudinii lor în competiţii şi asupra faptului că oportunităţile se pot lua doar dacă stăpâneşti bine nervii şi mentalul. Deci asta este partea bună, şi argintul lui Chiţu de la Europene. Practic este cea mai bună performanţă pentru judo-ul românesc de anul acesta şi şi-a atins şi obiectivul ei personal din acest an", a mai spus Cozmin Guşă.
Gușă: Acestea sunt obiectivele anului 2021
Referitor la anul următor, Cozmin Guşă a spus că obiectivele federaţiei sunt în mare măsură legate de Jocurile Olimpice de la Tokyo: "Obiective pentru 2021 sunt subordonate cu totul calificărilor la Jocurile Olimpice. Am avut două ghinioane, cu accidentările Monicăi Ungureanu la 48 de kg, care era aproape calificată în primăvară, şi Loredanei Ohâi, căreia săraca a trebuit să-i reconstruim cotul în timpul pandemiei, în Elveţia, într-o operaţie extrem de complicată şi scumpă, dar care a decurs bine. Şi Loredana este din nou în pregătire. Ele două erau calificate acum şi o vor lua de la capăt în luna ianuarie. Deci avem acelaşi obiectiv de cinci sportivi pe care să-i calificăm la Jocurile Olimpice de la Tokyo, şi, bineînţeles, pe parcurs, toate competiţiile europene şi internaţionale care apar, cu accent, atenţie!, pe sportivii noştri tineri, care au confirmat în ultimii doi ani. Şi mă refer aici la băieţii de la 66 de kg, 73, 90, plus cel de la 100 de kg. Din păcate, la fete avem un mic 'delay', probabil că va mai trebui să aşteptăm un an, un an şi jumătate, până când junioarele care sunt medaliate internaţional, să poată să facă trecerea la senioare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News