Rețete pastile iod. Ionuț Stroe (PNL): Oamenii au temeri, frici în momentul de faţă
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 08 aug 2022, 21:46
WhatsApp
Facebook Ionuţ Stroe
Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a reacţionat după ce ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, le-a transmis românilor să meargă la medicul de familie pentru a lua reţetele pentru pastilele de iod. 

”Cu siguranţă există foarte multe întrebări al căror răspuns, în momentul de faţă, a fost lăsat pur şi simplu la nivelul rodului imaginaţiei sau percepţiei publice. În mod normal, un ministru când comunică public, mai ales pe subiecte de o asemenea sensibilitate, trebuie să facă cu profesionalism, trebuie să o facă cu calm, obiectiv şi complet. Subliniez complet. Din păcate, declaraţia domnului Rafila de astăzi a lăsat foarte mult loc de interpretări. Foarte bine că a fost completat ceea ce declara domnul ministru de Ministerul Sănătăţii, unde cred că e nevoie în continuare de a explica public în ce situaţii se administrează această iodură de potaşiu, cum se administrează, cine sunt persoanele care pot şi sunt şi intră în acest program şi în mod evident cum îşi va procura oamenii acest lucru”, a declarat Ionuţ Stroe la Antena 3. 

”O simplă coincidență”

”Eu cred că este o estimare nefericită, e o simplă coincidenţă că astăzi s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu declaraţiile ruşilor în legătură cu centrala de la Zaporojie şi declaraţia sau răspunsul domnului Rafila la întrebarea jurnaliştilor. În mod normal, astfel de situaţii n-ar trebui să se întâmple. Campania la nivel naţional care vine să protejeze sănătatea publică, iată a lăsat loc de foarte multe interpretări şi cred că nu ar fi târziu, chiar şi acum, poate chiar mâine, ministrul să iasă cu precizări cu detalii în legătură cu acest program tocmai pentru a nu genera panică. Venim după 2 ani de pandemie, suntem într-un context de securitate extrem de complicat. Oamenii au temeri, frici în momentul de faţă, medicii de familie declară că au fost contactaţi cu insistenţă de pacienţi care îşi doresc procurarea acestui medicament cât mai repede. Dar calm şi obiectivitate şi repet, informaţia completă trebuie să să primeze în astfel de situaţie”, a mai adăugat Stroe. 

Ministerul Sănătății, precizări după declarațiile lui Alexandru Rafila privind pastilele de iodură de potasiu

Ministerul Sănătății a făcut mai multe precizări după ce Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a îndemnat "toate persoanele cu vârsta până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie” pentru pastilele de iodură de potasiu. 

"Distribuirea de pastile de iodură de potasiu se face în scopul administrării la populația de până în 40 de ani NUMAI în caz de expunere după un incident nuclear. Este contraindicată administrarea preventivă a comprimatelor

G Ad:

Încă de la începutul conflictului din Ucraina, Ministerul Sănătății s-a preocupat de procurarea pastilelor de iod și a inițiat o campanie de informare a populației referitoare la modul de utilizare a acestora. Distribuția către populație se face în mod gratuit pe baza prescripției eliberată de către medicul de familie. Aceasta nu este o noutate, ordinul de ministru care reglementează activitatea este în vigoare încă din 23 iunie 2022. Pastilele de iod se eliberează în peste 2.500 de farmacii, lista acestora regăsindu-se se pe site-ul Ministerului Sănătății", a transmis Ministerul Sănătății. CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro