Data publicării:
Rețea de traficanți de migranți și droguri, destructurată de DIICOT. Percheziții în București și în patru județe
Polițiștii au destructurat o grupare infracțională în urma a 22 de percheziții domiciliare.
Procurorii DIICOT, alături și de alte structuri din MAI, au efectuat un număr de 22 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Timiș, Ialomița, Călăraşi și Ilfov, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți, trafic de droguri, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României și facilitarea șederii ilegale în România, se arată într-un comunicat de presă.
Ce au descoperit anchetatorii
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie 2020 – iulie 2021, s-a constituit și a acționat concentrat și interdependent, o grupare infracțională transfrontalieră, formată din cetățeni sirieni, irakieni, egipteni și români, având pe teritoriul fiecărui stat balcanic, inclusiv România, celule de crimă organizată distincte, responsabile cu efectuarea pe segmente a componentelor de recrutare, găzduire, transferare, călăuzire și transport în scopul trecerii frauduloase a frontierelor de stat ale țărilor aflate pe ruta migratorie Turcia – Grecia – Bulgaria/Serbia – România – Ungaria – Austria – Germania.
Cum au procedat pe teritoriul României
Pe teritoriul României s-au constituit mai multe celule infracționale care au acționat în mod unitar, prin facilitarea trecerii frauduloase a frontierei sudice a României, atât cu Bulgaria cât și cu Serbia, a grupurilor ilegale de migranți, prin găzduirea temporară a acestora în diferite locații situate atât în zona adiacentă municipiului București, cât și în zona de vest a României, în scopul trecerii frauduloase a frontierei cu Ungaria, destinația finală fiind Germania.
În realizarea activităților infracționale, liderii grupării organizate au racolat mai multe persoane, cu preponderență cetățeni români, cu rol de transportatori locali, care, animați de promisiunea unor câștiguri materiale într-un termen relativ scurt, au aderat la această grupare și au dezvoltat, la nivel național, propriile rețele de transportatori.
Transferurile și transporturile ilegale de migranți au beneficiat de fiecare dată de utilizarea unor autovehicule pe post de antemergător, șoferii utilizați fiind instruiți și coordonați în permanență de către organizatorii transporturilor prin transmiterea locațiilor de îmbarcare/debarcare, comunicarea în timp real a riscurilor generate de prezența în trafic a unor echipaje de poliție, precum și gestionarea resurselor necesare transporturilor.
Sprijin din partea EUROPOL
Totodată, investigația a beneficiat de sprijinul EUROPOL, această instituție facilitând schimbul de informații și sprijinind autoritățile din țările menționate cu materiale analitice, iar, astăzi 29 iulie 2021, un reprezentat Europol s-a aflat la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru suport analitic şi operațional.
A fost evidențiată mobilitatea grupării infracționale, prin deplasarea frecventă a membrilor acesteia în afara teritoriului României, fiind inițiate investigații penale de către autoritățile judiciare din Ungaria și Bulgaria față de anumiți membri ai acestei grupări infracționale, pentru transporturi ilegale de migranți efectuate în folosul grupării (8 persoane bănuite sunt în prezent cercetate în stare de arest preventiv în Ungaria).
Trafic de droguri de mare risc
Activitățile investigative efectuate în cauză au condus la identificarea și probarea altor activități infracționale adiacente dezvoltate de o parte a membrilor grupării, respectiv trafic de droguri de mare risc, falsificare și utilizare de documente falsificate, furt calificat, conducere de autovehicule fără permis de conducere.
Pe parcursul investigației, a fost inițiată o cooperare judiciară constantă cu autoritățile de aplicare a legii din Germania, Ungaria, Bulgaria și Serbia, în vederea documentării în ansamblu a activității infracționale dezvoltate de grupul organizat structurat pe toate componentele de transport și găzduire.
În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate 25 cartuşe de calibrul 7,62 mm, mai multe documente de călătorie ce aparțin unor persoane neidentificate, sumele de 20.000 euro, 1.700 lei și 1.970 dinari, peste 200 de kilograme de tutun de narghilea, documente care atestă tranzacţii bancare, mai multe telefoane şi cartele sim. Totodată, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 6 autoturisme şi 2 automarfare.
La sediul DIICOT – Structura Centrală, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 23 persoane. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News