”Restricționarea circulației” pe Valea Prahovei și litoral, DECISĂ de fiecare. Soluție salvatoare în pandemie: Ce puteți face
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, vorbea despre restricționarea circulației pe Valea Prahovei și litoralul românesc.

El a precizat că se analizează situația de pe Valea Prahovei și litoral, pentru că ”acolo se respectă cel mai puțin regulile”, dar că nu este cazul de a fi impusă carantina în destinațiile de vacanță.

Lăsând la o parte dacă se va lua sau nu această decizie, haideți să ne gândim din alt unghi la această poveste. Desigur, nimeni nu dorește să ni se restricționeze circulația către Valea Prahovei și litoralul românesc, dar să privim partea bună. Sau, și mai potrivit, haideți să ne restricționăm singuri accesul către destinațiile extrem de populate și să alegem ”destinații secrete” din țara noastră.

Dacă prin absurd s-ar ”închide” Mamaia, Vama Veche și Valea Prahovei din cauză că nu se respectă regulile din pandemie, am putea redescoperi și noi România și nu ne-am mai duce doar în aceste destinații atât de bătătorite.

Am afla și noi că în România există locuri pe cât de frumoase, pe atât de puțin vizitate pentru că românul știe una și bună: Valea Prahovei și Mamaia. Sunt locuri în țara noastră care abia așteaptă să le vizitați, dar nu se bucură de atâta popularitate. Sunt vile și hoteluri superbe care și-ar putea aștepta turiștii, dar momentan, proprietarii nu-și permit să închirieze pentru doar câțiva turiști care le-ar putea trece pragul.

Dacă am înțelege că există și alte destinații fanstastice în România, s-ar putea dezvolta turismul mult mai mult. De exemplu: Valea Buzăului. La intrarea din Buzău când vii dinspre Brașov, te lovește un peisaj care te va impresiona. Ați auzit de Focurile Vii? De Ansamblul Rupestru de la Aluniș? Tabăra de sculptură Măgura? Lacul Mocearu? Barajul Siriu? Lacul Vulturilor? Muntele de Chihlimbar? Vulcanii Noroioși? Platoul Meledic? Dacă nu ați auzit de așa ceva, faceți o plimbare pe Google Maps și convingeți-vă că merită să le vedeți. Fiecare județ are minunile sale care merită vizitate, dacă încercăm să vedem că în România mai există și altceva în afară de litoral și Valea Prahovei unde trebuie să stai într-un trafic de coșmar ca să ajungi la destinație. Și parcă nu vrei să-ți petreci concediul printre mașini...

Booking.com vă așteaptă. Veți găsi imediat cazare în zonele foarte puțin exploatate din România. Și nu este nevoie, când mergeți în aceste destinații, să vă plănuiți concediul cu jumătate de an înainte. Găsiți locuri de cazare fără probleme chiar și de pe o zi pe alta. Iar în destinațiile de acest fel, nefiind aglomerat, este greu de crezut că nu se pot respecta măsurile cerute în pandemie...

Nimeni nu vrea ca autoritățile se restricționeze circulația către mare sau Valea Prahovei, dar putem singuri să fim înțelepți și să alegem alte locuri unde putem avea experiențe noi și putem fi și destul de în siguranță. Că vorba aia... Valea Prahovei și marea nu se vor schimba oricum. Le știm pe de rost, cu tot cu traficul lor.

Așadar... ”restricționarea circulației” pe Valea Prahovei și litoral poate fi decisă la nivel personal, de fiecare dintre noi, în favoarea altor destinații superbe din România. Dacă știți locuri pe care merită să le vizităm și unde nu se înghesuie lumea, vă rugăm să ne scrieți în comentarii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel