Restricţii de călătorie în Qatar, la Campionatul Mondial. Cine poate intra în ţară
Qatar organizează, la finalul anului, Campionatul Mondial de Fotbal şi se aşteaptă la un flux imens de pasageri pe cale aeriană. Tocmai de aceea, autorităţile au anunţat restricţii de călătorie.
Aeroportul internaţional Hamad şi fostul aeroport internaţional din Doha îşi vor dubla capacitatea pentru a atinge peste 200.000 de călători pe zi, a precizat Akbar al-Baker, preşedintele-director general al companiei Qatar Airways, în cursul unei conferinţe de presă.
Pentru a îmbunătăţi legăturile aeriene cu cele 31 de ţări calificate, cele cu naţiunile care nu participă la turneu vor fi întrerupte sau reduse, a adăugat responsabilul, care este şi preşedintele Autorităţii de turism din Qatar.
Bogatul emirat se aşteaptă să găzduiască între 1,2 şi 1,4 milioane suporteri între 21 noiembrie şi 18 decembrie, datele de desfăşurare a turneului.
Cine poate intra în ţară
Totodată, doar călătorii cu bilete pentru meciuri vor fi autorizaţi să intre în ţară pe durata celor patru săptămâni ale turneului final, a declarat, joi, un membru al Comitetului de organizare.
Suporterii nu vor putea obţine un permis de acces la meciuri, o cartelă denumită Haya, decât pe baza biletelor la meciuri, a transmis Said Al-Kouwari. "Doar persoanele care vor intra în ţară la turneu vor fi deţinătoarele cartelei electronice Haya".
Qatarienii şi persoanele cu statut de rezident vor fi, de asemenea, autorizate să intre pe teritoriul ţării, dar autorităţile nu au anunţat deocamdată cum vor fi trataţi călătorii care vin cu afaceri.
Companiile aeriene Saudia, Kuwait Airways, FlyDubai şi Oman Air vor organiza peste 160 de zboruri dus-întors începând cu 20 noiembrie, scrie Agerpres.
Scandal înaintea Cupei Mondiale. Se cer despăgubiri de sute de milioane de dolari pentru lucrătorii care au muncit la stadioanele din Qatar
Amnesty International şi alte grupuri de apărare a drepturilor au cerut FIFA să pună deoparte 440 de milioane de dolari pentru a despăgubi lucrătorii migranţi din Qatar pentru „abuzurile asupra drepturilor omului" în timpul pregătirilor pentru Cupa Mondială din 2022, relatează Reuters.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, grupurile au declarat că organismul de conducere al fotbalului mondial ar trebui, de asemenea, să colaboreze cu ţara gazdă pentru a proteja drepturile lucrătorilor migranţi în viitor. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News