Restricții de circulaţie în weekend în Capitală
Poliţiştii rutieri din Bucureşti anunţă restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din Capitală, în zilele de sâmbătă şi duminică.
Brigada Rutieră precizează că, în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, sâmbătă, 16 Aprilie 2016, între orele 11:00 – 14:00, va avea loc o adunare publică urmată de un marş, pe traseul:
- între orele 11:00 – 13:00, miting, în Piaţa Victoriei, între Şos. Kiseleff, prelungirea Bd. Aviatorilor, breteaua auto R.A.T.B, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara;
- între orele 13:00 – 14:00, marş pe traseul Piaţa Victoriei - Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Pod Haşdeu – Str. B.P. Haşdeu – Parc Izvor – aleea paralelă cu Str. Izvor – alveolă Parc Izvor.
Circulaţia rutieră va fi restricţionată gradual pe traseul de deplasare a marşului şi pe străzile care acced în acesta.
Defuirea participanţior se va face individual.
Poliţiştii solicită conducătorilor de autovehicule să reducă viteza, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.
Mai multe pe B365.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News