Republica Moldova se retrage din CSI
Parlamentul Republicii Moldova va iniția procedura de retragere din Adunarea interparlamentară a Comunitatea Statelor Independente (CSI), potrivit unui anunț al președintelui Parlamentului, Igor Grosu.
După mai multe discuții cu cetățenii, în cadrul vizitelor din teritoriu, după discuțiile în cadrul Fracțiunii Parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate, după consultări cu Președinta Maia Sandu și cu reprezentanții Guvernului, am anunțat decizia de a iniția procedura de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente.
După 30 de ani a devenit foarte clar că aflarea Republicii Moldova în structurile CSI:
- nu ne-a ajutat să rezolvăm conflictul transnistrean, nu ne-a ajutat să scoatem armata rusă de pe teritoriul Republicii Moldova,
- nu ne-a ferit de embargouri economice dureroase în cele mai complicate vremuri - embargoul la vin, embargoul la produse agroalimentare;
- aflarea în CSI nu ne-a ferit de șantaj energetic în plină iarnă, amenințări și declarații oficiale ostile la adresa independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova.
- aflarea în CSI nu a apărat țările-membre de atacuri militare, război și ocuparea ilegală a teritoriilor suverane.
După ce o ţară fondator a CSI, Federația Rusă, a atacat într-un mod barbar alt stat fondator, Ucraina, ocupându-i teritorii şi ucigându-i cetăţenii, această organizaţie nu se mai poate numi drept Comunitate", a scris pe Facebook, Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News