Republică, măreață vatră. Zi, să mori tu?
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Dacă tot iubesc statul de drept și domnia legii, Traian Băsescu și Monica Macovei ar putea reinstaura monarhia. În fond, drama națiunii a început pe 30 decembrie 1947, printr-un act pe care l-ar putea anula legaliștii portocalii dintr-o mișcare: decretul de abdicare nu a fost validat de Parlament!

Desigur, e mai profitabil să folosești chichițele avocățești ca să cumperi drepturi litigioase de la un prinț republican, dar uite că se apropie capătul liniei (Dreptate până la capăt! Parcă așa suna sloganul electoral?), se apropie finalul, spuneam, și în cartea de istorie nu pot figura, la capitolul realizări, nici tramvaiul 41, nici ratingul de la OTV, în minutul de aur al concursului ”Sticla de 1 milion”.

Din păcate, spălarea creierelor a funcționat mai bine decât economia comunistă, așa că mulți, plus-minus Băsescu, se vor grăbi să afirme că ”nu ne trebuie rege, vrem ca poporul să aibă dreptul să-și aleagă conducătorul!”. Dar de ce să aleagă doar unul singur? Nu mai bine ca acum, să aleagă doi conducători, după care să tragă și-un război civil, care să decidă cine se duce la Bruxelles, conducătorul de la Cotroceni sau cel din Victoria.  Pentru cei care susțin că în timpul republicii și-au ales singuri conducătorul, le amintesc că primul șef de stat republican a fost ales de ruși, iar al doilea de CPEx. Nici după 1989, sistemul n-a funcționat prea bine. În 1996, ce să alegi? Ori Emil, ori nimic. În 2000, până și Doina Cornea s-a dus să-l voteze pe Iliescu, n-am prea avut de ales. În 2009, dacă ieșea Geoană, cum, de fapt, au și hotărât românii din țară, se putea spune că l-au ales? Nu, mai cinstit, că n-au avut încotro?

În fine, discuția e inutilă. Există 7,4 milioane de argumente proaspete care demonstrează că poporul nu prea  contează.

Cât despre republică, vă amintesc că până și versurile din imnul acestei forme de guvernământ sunt o măreață minciună. ”Republică măreață vatră/Călită-n foc de bătălii”... Războaiele, câștigate sau pierdute, s-au purtat pe vremea monarhiei. Din 1947, până azi, republica s-a călit doar în focul bătăliilor duse de jandarmi împotriva propriilor ei cetățeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel