Data publicării:

Reproducerea cu mamă purtătoare va fi obiectul unui nou proiect de lege în Senat

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
avortul
avortul

Alegeri prezidentiale 2024

Reproducerea prin procedura unei mame purtătoare şi fertilizarea cu terţ donator fac obiectul reglementării printr-un nou proiect de lege prezentat, luni, de Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat."Guvernul a avut un proiect de lege privind terţul donator. Pentru că aceasta acoperea doar o mică parte a plajei reproducţiei umane asistate, Comisia noastră, cu ajutorul specialiştilor, a reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Transplant, a juriştilor, a extins proiectul şi am făcut un proiect de lege cuprinzător care să reglementeze reproducţia umană asitată", a declarat într-o conferinţă de presă senatorul Gyorgy Frunda, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat, informează Mediafax. Un raport de la Comisie este așteptat în următoarele două săptămâni, iar Frunda a făcut apel la toţi parlamentarii să sprijine proiectul pentru a se evita adoptarea tacită la termenul din 13 martie a proiectului iniţial al Guvernului. Potrivit proiectului, la o astfel de măsură pot apela doar cuplurile sau femeile singure diagnosticate cu infertilitate sau pentru a se evita transmiterea unei maladii la copil sau la un membru al cuplului. Embriologul Mioara Matei, de la Spitalul CFR 2, unul dintre specialiştii care au contribuit la elaborarea proiectului, a specificat că "pot apela la mamele purtătoare numai mamele cu o anumită patologie. Legea se referă la situaţiile medicale, nu la capricii", subliniind că respectiva lege nu este pentru femeile care îşi permit şi doresc să plătească o altă femeie pentru a-i purta o sarcină. "Este exclus potrivit legii orice fel de beneficiu material pentru mama purtătoare. Dacă mama purtătoare solicită bani sau este prinsă că a acceptat bani, ea va răspunde juridic. Prin reglementările aduse vrem să prevenim situaţiile anilor 1990, când femei din România năşteau pe bandă rulantă pentru a vinde copiii în străinătate", a declarat Frunda. De asemenea, potrivit celor stipulate în proiect vârsta mamei purtătoare trebuie să fie cuprinsă între 18 şi 40 de ani, iar cea a mamei beneficiar între 18 şi 47 de ani, pentru a se evita cazuri de genul ”Adriana Iliescu", după cum a accentuat  Gyorgy Frunda. cuplul beneficiar şi mama surogat vor fi obligați să încheie un contract la nota. iar cuplul poate deconta mamei purtătoare numai costurile medicale şi poate asigura o compensaţie materială echivalentă cu cinci tichete de masă pe zi pentru perioada sarcinii şi lăuziei. În cazul donatorilor de material reproducător, legea prevede tot o compensaţie de cinci tichete de masă. Totodată, revocarea contractului de una dintre părţi atrage răspundere materială, cu excepţia unor cauze medicale. Mai este prevăzut că mama purtătoare, care nu trebuie să aibă nicio legătură genetică cu copilul, va preda copilul cuplului beneficiar în termen de 48 de ore de la naştere şi are dreptul la concediul de sarcină şi lăuzie, iar filiaţia copilului se stabileşte prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească. După cum reiese din nota de fundamentare a proiectului, în România este "un vid legislativ" în acest domeniu, iar anual creşte cu 20% numărul cuplurilor cu diagnostic de infertilitate, precum şi al celor care apelează la tehnici de reproducere umană asistată medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel