Reprezentanţi ai talibanilor s-au întâlnit cu emisarul SUA pentru Afganistan
O delegaţie a talibanilor s-a întâlnit joi la Islamabad cu emisarul special al Statelor Unite pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, au declarat două surse, fiind primul contact cunoscut între cele două părţi de când preşedintele american Donald Trump a anulat convorbirile cu talibanii, luna trecută, relatează Reuters.
Sursele citate au avertizat că întâlnirea, care a durat mai mult de o oră, nu reprezintă o reluarea a negocierilor formale. Oficiali talibani au avut o întâlnire cu Zalmay Khalilzad... Tot ce vă pot spune este că Pakistanul a jucat un rol important în a-i convinge cât de importantă a fost această întâlnire pentru procesul de pace, a declarat pentru Reuters un înalt oficial al guvernului pakistanez. El a adăugat că întrevederea, care a fost confirmată de o a doua sursă, nu a implicat negocieri formale privind procesul de pace, dar că au fost interacţiuni menite să consolideze încrederea.
Oficialul a refuzat să dea detalii cu privire la conţinutul discuţiilor. Ambasada SUA la Islamabad şi Departamentul de Stat american au refuzat să confirme că întâlnirea a avut loc. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a afirmat că Zalmay Khalilzad a petrecut câteva zile la Islamabad săptămâna aceasta pentru consultări cu autorităţile din Pakistan.
Purtătorul de cuvânt a explicat, de asemenea, că întrevederile avute de Khalilzad la Islamabad nu reprezintă o reluare a procesului de pace în Afganistan. Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor, nu a confirmat sau negat faptul că talibanii s-au întâlnit cu emisarul Khalilzad, adăugând că delegaţia talibană se află şi vineri la Islamabad. Trump a suspendat negocierile cu talibanii, care vizau să permită retragerea trupelor SUA şi a altor trupe străine în schimbul unor garanţii de securitate din partea talibanilor, după uciderea unui soldat american şi a altor 11 într-un atac la Kabul atribuit talibanilor.
Statele Unite consideră de mult timp cooperarea Pakistanului crucială pentru eforturile de a pune capăt războiului din Afganistan şi cele mai recente evoluţii survin după întâlnirea de săptămâna trecută dintre Trump şi premierul pakistanez Imran Khan, în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News