Replica lui Crin Antonescu pentru Cătălin Ivan: Să zică merci!
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp
antonescu-310x207
antonescu-310x207

Liderul liberalilor Crin Antonescu, în dorința de a nu-l lăsa nelămurit în privința "ambiguității" sale pe purtătorul de cuvât al PSD, Cătălin Ivan,  i-a transmis acestuia o replică.

"De obicei nu dau replici purtătorilor de cuvânt, dar acum nu pot să îl las pe domnul Ivan, despre care am o părere bună, încurcat. Adică el spune că eu susțin guvernul și nu susțin PSD...? Să zică merci! E bine și atât!", a declarat co-președintele USL, Crin Antonescu, citează pesurse.ro.

Replica președintelui PNL survine după declarația din această dimineață, de la RFI, a purtătorului de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, care, întrebat cum comentează poziţionarea preşedintelui PNL faţă de premierul Victor Ponta, cataloga atitudinea lui Crin Antonescu drept "ambiguă".

"Atitudinea domnului Antonescu nu aş comenta-o foarte mult, pentru că este total ambiguă. Pe de o parte, are nemulţumiri legate de colaborarea cu PSD-ul, pe de altă parte, îşi afirmă tot sprijinul şi toată susţinerea şi pentru premier şi pentru Guvern şi pentru activitatea Guvernului şi pentru marile angajamente pe care ni le-am luat. Deci nu ştiu ce să comentez. Cred că domnul Antonescu trebuie să lămurească dacă este sau nu este supărat şi dacă este supărat, de ce este supărat", a susținut purtătorul de cuvânt al PSD.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel