Data publicării:

Replică de la Guvern pentru Băsescu: E beat! Alcoolul dictează

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Politica
WhatsApp
palada
palada

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, i-a replicat în termeni duri președintelui Traian Băsescu, după declarația de presă în care șeful statului a amenințat că va trimite Bugetul pe 2014 înapoi în Parlament și îl va ataca ulterior la CCR, în cazul în care nu se va renunța la majorarea accizei pe combustibil.

"Ce se poate interpreta din seara asta? Simplu: Speriat, incoerent și matrafoxat. În disperarea sa, ca un lame duck pe cale să termine sceneta, și-a făcut curaj cu încă cincizeci de cinci sute și a ieșit să acopere spațiul mediatic. “Garcon! Încă un carton la domnu’, să mai citesc aici la ziariștii care nu au economiști în redacții”. Cu mare părere de rău, cineva trebuie să constate că regele e gol. Pardon, că președintele e beat. Nu numai de putere. În seara asta, Președintele României se încurcă în asemenea hal în limbă încât concluzia e indubitabilă: îi e frică.

Și pentru a-și învinge frica, și pentru a încerca să acopere cu zgomot, s-a matrafoxat. Garcon, încă un carton la domnu’. Își face curaj să respingă bugetul României, să blocheze o țară întreagă. Garcon, încă un carton la domnu’. Alcoolul dictează: După dînsul, potopul! Stai, că-l trimite și la Curtea Constituțională. Nici n-a așteptat să vină concluzia de la Parlament că știe deja că se va pune contra până la capăt. Garcon, încă un buget la domnu’", a scris Mirel Palada pe pagina personală de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel