Emil Rengle spunea că este foarte greu ca în România să fii și ungur, și bisexual. Oamenilor le este mai ușor să arate cu degetul, să pună etichete decât să accepte diversitatea. Acest lucru s-a întâmplat și la Românii au talent 2018 când, după aflarea câștigătorului, pe Facebook, au apărut reacțiile negative. Și nu, lumea nu îi critica numărul de dans, ci se lua de orientarea lui sexuală. Paradoxal este că telespectatorii au fost cei care au ales câștigătorul, de aceea pare greu de înțeles revolta de pe Facebook.
Sâmbătă, 9 iunie, ora 17:30, are loc Marșul Bucharest Pride în Piața Victoriei
DC News l-a contactat pe Vlad Viski, director executiv al asociaţiei MozaiQ, ONG care apără drepturile minorităţilor sexuale, pentru a ne spune cum vede acest subiect.
"Considerăm că este foarte importantă vizibilitatea persoanelor LGBT în toate sferele sociale. Îl felicităm din suflet pe Emil Rengle! Credem că este o persoană extrem de talentată. Faptul că reprezintă o comunitate nu înseamnă că talentul lui poate fi pus la îndoială. Emil Rengle este un coregraf fantastic și cu foarte mult curaj. Iată că toate aceste lucruri duc la succes! Ne bucurăm pentru Emil Rengle, îl felicităm și îl așteptăm la Bucharest Pride, pe 9 iunie", a spus Vlad Viski pentru DC News.
Citește și: Rengle, bisexual, câștigător Românii au talent 2018: Dumnezeu e vinovat
Întrebat ce mesaj are pentru oamenii care nu sunt deschiși vizavi de comunitatea LGBT, tânărul ne-a spus: "Mesajul meu este că viitorul României este un viitor european, un viitor al diversității și al acceptării tuturor persoanelor care trăiesc în societate. La fel cum era și mesajul din performence-ul lui Emil Rengle, există diverse categorii de oameni în societatea românească. Cu toții, și noi, persoanele LGBT, contribuim la bunăstarea societății. Existăm în toate clasele sociale, suntem părinți, frați, surori, colegi de muncă și vecini. Tot ceea ce ne dorim este că construim împreună cu ceilalți o societate mai bună, mai prosperă. Avem aceleași aspirații și dorințe ca toți ceilalți de lângă noi".
Vezi și: Rengle, câștigător Românii au talent. Pro TV, manevră politică?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță