Data publicării:

Renault 5 Diamant, modelul electric cu volan din marmură

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Renault 5, lansat acum 50 de ani, primeşte o restaurare unică din partea designerului francez Pierre Gonalons. 

Trecută la un pachet propulsor electric, maşina este acum vopsită în roz, care duce cu gândul la un trandafir, în timp ce partea de jos şi detaliile caroseriei sunt vopsite auriu. 

Mânerele uşilor, schimbătorul de viteze şi mânerele de la geamuri arată ca nişte sfere, în timp ce volanul este confecţionat din marmură reciclată. Acelaşi tip de marmură a fost folosit în portbagaj, la finisaje. 

Pe lângă înlocuirea vechiului motor cu unul electric, Renault 5 a primit și trei ecrane digitale. Ele indică viteza, nivelul încărcării din baterie și ora. Pe lângă acestea, mașina are cititor de amprente pentru deschiderea ușilor. În mijlocul bordului se află un spațiu dedicat telefonului mobil, care ia locul sistemului multimedia al mașinii.

Cu toate că Renault 5 Diamant va rămâne un proiect unicat, o nouă generație a modelului urmează să fie lansată. Modelul electric R5 ar trebui să înceapă producția în 2024 și ar trebui să înlocuiască actualul Zoe, scrie Promotor.ro.

Puteţi vedea mai multe imagini cu Renault 5 Diamant în GALERIA FOTO

Renault şi Nissan, date în judecată pentru un motor folosit şi de Dacia

Este vorba despre unitatea 1.2 TCe, care se regăsește și pe unele dintre modelele Dacia. Problema acestui propulsor este legată de consumul excesiv de ulei, ceea ce poate provoca probleme de fiabilitate. Unitatea este comercializată și sub denumirea de 1.2 DiG-T pe modelele Nissan, scrie promotor.ro.

Peste 1000 de persoane au avut probleme cu motorul

Este vorba mai exact de unitățile produse de Renault și Nissan în perioada 2012-2016. Modelele care s-ar fi confruntat cu această problemă ar fi Renault Clio IV, Renault Captur, Renault Scenic, Dacia Duster I și Dacia Lodgy.

Deocamdată, clienții lui Leguevaques nu încearcă să obţină despăgubiri financiare. Dar, ca un prim pas, aceștia încearcă să obţină dovezi pentru revendicările lor. Ei spun că producătorii ar fi trebuit să demareze o procedură de rechemare în service atunci când au descoperit că există probleme la motoarele pe benzină de 1,2 litri. Acesta a fost utilizat pe circa 400.000 de vehicule din Europa, între octombrie 2012 şi iunie 2016.

Cei de la Renault au recunoscut nu demult că acest tip de motor, produs în Spania şi în Marea Britanie, consumă prea mult ulei. Francezii au precizat la momentul respectiv că aceasta nu reprezintă un risc din punct de vedere al siguranţei rutiere. Nici o procedură oficială de rechemare în service nu a fost demarată de organismele de reglementare, mai arată sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel