Data publicării:

Remus Borza, răspuns la o întrebare-interesantă a lui Bogdan Chirieac

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, invitat  vineri la DCNews Live, a răspuns la o întrebare "foarte interesantă" pe care i-a adresat-o analistul politic Bogdan Chirieac, în legătură cu cea mai profitabilă companie din România.

"Suntem cea mai mare companie în administrare de insolvență din România. Administrăm 6 miliarde de euro active, administrăm o cifră de afaceri de 2,3 miliarde euro, avem 25.000 de salariați pe statul de plată. Suntem cel mai mare contributor la bugetul statului. Aproape 900 de milioane de euro, anul trecut, taxe, impozite, plătite bugetului de stat, a declarat Remus Borza, la DCNews Live.

Președintele Euro Insol, compania care administrează compania Hidroelectrica, a explicat, totodată, că în momentul în care a preluat compania, era cea mai îndatorată din România: 1,2 mld de euro, astăzi fiind însă cea mai profitabilă, "mai profitabilă decât Petrom, decât Romgaz. În acești 3 ani de zile de când suntem noi la butoane, am realizat un profit de 800 de milioane de euro", a reamintit Remus Borza, moment în care Bogdan Chirieac a lansat o întrebare-cheie. 

"De ce vreți să o scoateți pe bursă. De ce nu rămâne a statului?", a dorit să știe Bogdan Chirieac.

"E foarte interesantă întrebarea. În mod normal, Hidroelectrica, astăzi, nu mai are nevoie de banii investitorilor. Astăzi este o companie foarte lichidă. Stăm pe un munte de bani. În fiecare lună, noi capitalizăm Trezoreria cu vreo 100 de milioane de lei de lei. Am dat dividende, caz unic în lume, o companie în insolvență, dar care în august 2015, a dat 200 de milioane de euro dividende acționarilor: statului și FP", a explicat Remus Borza.

Hidroelectrica dispune de cel mai generos buget de investiții

"Stăm pe o lichiditate de 1,3 mld de lei. Și multă lume, cu rea credință sau din ignoranță, pune această performanță finaniciară a Hidro pe seama două lucruri. Borza să facă așa profit câtă vreme a tăiat bugetele de mentenanță și de investiții. Eronat. Cei care sunt economiști de profesie știu că toate investițiile se descarcă pe un alt cont. Hidroelectrice este compania care are cel mai generos buget de investiții,1,3 mld euro 2015-2020, o medie de 280 de mil de euro anual", a adăugat Borza, precizând ce investiții au fost finalizate în 2015, amintind, de asemenea și de proiectele bugetate pentru 2016.

[citeste si]

"Hidroelectrica nu s-a zgârcit la investiții. Din contră, e foarte activă. De asemenea, pe mentenanță. Avem bugete de mentenanță de 50 de milioane de euro. Că înainte erau 110 mil de euro pe mentananță, recunosc lucrul acesta, dar restul de 60 erau practic "sifonați" de alte 200 de firme constituite la nivel local ale șmecherilor locali, ai baronilor politici, ai oamenilor din strcturi de forță, ai foștilor sau rudelor directorilor".

"Ce spuneți dvs, este nevoie de un DNA strict al Hidroelectrica", a adăugat analistul politic.

"Probail că da. Avem suficient material. În septembrie 2012, am elaborat o analiză exhaustivă si completă, un demers în premieră care a rămas singular în România, practic o monografie a evoluției Hidroelectrica în ultimii 6 ani, o lucrare monumentală de vreo 500 de pagini, în care am identificat toate cazurile insolvenței și implicit persoanele responsabile. E un document public, care a fost asumat si de către acționari și de către creditori, 481. Poate fi descărcat oricând de pe site-ul Hirolelctrica. Constituie suficient material de lucru pentru instituțiile cu astfel de atribuții", a conchis Borza în legăturp cu acest subiect.

Răspunsul integral al acestuia poate fi urmărit de la minutul 34:40 al emisiunii DCNews Live de vineri:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel