Data actualizării:
Data publicării:

Cât ar trebui să fie salariul unui ministru? Ce spune Remus Borza

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Remus Borza, avocat, președinte Euro Insol, compania care administrează compania Hidroelectrica, a declarat pentru DC NEWS care este salariul pe care ar trebui să-l aibă un ministru și președintele țării.

”Nu poți cere performanță unui funcționar public( că e ministru, că e secretar de stat, că e președinte, că e director, că e exepert sau salariat în strcuturile guvernamentale),  la un salariu de 400 - 500 de euro. La banii ăștia nu-ți vin decât proști sau hoți. Statul e un bun angajator pentru că aparatul de stat este unul stufos și ne lovi peste tot de scheme supraremunerate și supradimnesionate de personal. Acestea au generat lipsă de performanță.

Companiile de stat sunt guvernate după același principu ca și companiile private: principiul eficienței economice. Asta nu poți să o faci decât cu oameni care dau dovdă de competențe profesionale, moralitate, dar care costă.

Un ministru ar trebui să aibă salariul de minim 10.000 de euro. Președintele ar trebui să aibă un salariu de minim 20.000 de euro ca și prim-ministrul. Să terminăm cu ipocrizia asta ieftinăȚ, a spus Remus Borza.

Declarația, de la minutul 50.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel