Mădălina Hideg, sociolog, scrie, într-o nouă analiză pentru DC News, despre revocarea Laurei Codruța Kovesi.

Iată analiza realizată:

Au trecut deja trei săptămâni de la revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de șef al Direcției Naționale Anticorupție. 

La sfârșitul lunii mai, Curtea Constituțională anunța că Președintele va trebui să semneze decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi, având în vedere propunerea în acest sens făcută de către Ministrul Justiției, Tudorel Toader. În 11 iunie, la două zile de la mitingul PSD (împotriva abuzurilor și a Statului Paralel), Klaus Iohannis declara, în urma întâlnirii cu o delegație a Comisiei de la Veneția, că încă nu a înțeles pe deplin hotărârea și motivarea CCR privind iminența revocării șefei DNA. După o lună, într-o dimineață de luni în care nimeni nu se aștepta la ceva spectaculos, șeful statului anunță, prin purtătorul de cuvânt, că a semnat decretul de revocare.  Scurt, fără explicații suplimentare. Efervescență maximă în toată mass media, conferință de presă a Laurei Codruța Kovesi transmisă în direct de majoritatea televiziunilor, știre de deschidere a principalelor jurnale de seară, după care nici măcar bilanțul de activitate al DNA sub conducerea LCK, publicat pe site-ul instituției destul de târziu, spre noapte, sau informațiile cu privire la viitorul carierei LCK nu au mai prezentat mult interes. 

Deși intens mediatizat, subiectul a fost foarte repede abandonat în spațiul public, chiar a doua zi. Imaginea interogării Google Trends, pentru ultimele 30 de zile, după criteriul Laura Codruța Kovesi, arată ca un iceberg al cărui vârf este în 9 iulie – ziua revocării, după care tinde din nou către zero, de unde a pornit. 

Care ar fi explicațiile posibile pentru trecerea atât de rapidă a subiectului într-un con de umbră definitiv? Memoria socială slabă a românilor, perceperea revocării ca un gest de normalitate într-o societate democratică, faptul că identitatea Direcției Naționale Anticorupție nu ar trebui confundată cu identitatea persoanei care o conduce, creșterea artificială a temei corupției în conștiința publică, o încredere destul de mică în elementele sistemului juridic românesc pot reprezenta tot atâtea motive pentru decăderea atât de bruscă a ceea ce înseamnă LCK în conștiința generală.

Memorie socială slabă

Resorturile acționale ale societății noastre sunt emoțiile colective. Nu un simț comun al dreptății, nu solidaritatea, și nici o viziune comună, închegată, a unui viitor mai bun, care să sancționeze orice abatere de la imaginea colectivă de mai bine (puși în situația să numească o idee care să fie inclusă într-un proiect de dezvoltare a României, răspunsul favorit dat de un sfert dintre români a fost ˝nu știu˝ - conform unui studiu IRES din martie 2018, publicat în Revista Sinteza nr. 50. De altfel, doar 2% nominalizează un proiect pentru combaterea corupției). Anunțul revocării nu a stârnit mari emoții, în afară de surprinderea de moment, având în vedere că acesta era deznodământul de așteptat, vehiculat timp de mai mult de o lună de zile. În plus, noi românii nu avem cultura creării unei memorii comune, la care să facem apel ulterior. Dacă mulți români încă nu știu ce înseamnă 1 decembrie pentru România sau domnitorul cărei țări a fost Ștefan cel Mare, de ce ar ține minte cine a fost sau ce a reprezentat Laura Codruța Kovesi?

Gest de normalitate într-o societate democratică 

Mesajul transmis de către mulți formatori de opinie ai mișcării #rezist a fost acela că actul revocării reprezintă un act de normalitate într-o societate democratică, în care funcționează principiul separației puterilor în stat și în care Președintele are, printre altele, rolul de garant al stabilității și de mediator. Judecătorul Cristi Danileț de exemplu, într-o postare pe blogul personal, arată că Iohannis nu avea nicio altă opțiune: hotărârea Curții Constituționale este obligatorie. Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, fostul premier Dacian Cioloș face apel la păstrarea unității, indiferent de impulsurile de moment. Dan Barna, liderul USR, nu comentează atât gestul revocării, cât face aprecieri pozitive la adresa LCK, invitând-o chiar să se înscrie în partid. Nimeni nu și-a asumat să aprindă scânteia revoltei, care ar fi dus la mișcări de stradă.

DNA nu înseamnă LCK

˝Lupta anticorupție continuă!˝, transmite procurorul șef al DNA, pentru ultima dată din holul instituției pe care a condus-o. Până la un punct, a fost în interesul tuturor ca cele două entități să se confunde. Liviu Dragnea vorbea, în discursul său de la mitingul împotriva abuzurilor, despre exponenții statului paralel, printre care o enumera pe ˝șefa DNA˝ care fabrica dosare politicienilor, dar și pe ˝beneficiarii politici care pierd alegerile la urne, dar vor să le câștige prin DNA și SRI˝. Puterea LCK, numită ironic în presă și ˝regina DNA˝, a fost atent construită de către toți factorii interesați – prieteni și contestatari deopotrivă, doar că lucrurile le-au scăpat acestora de sub control, dacă e să ne gândim la refuzul LCK de a demisiona, așa cum cu siguranță i s-a cerut pentru a pune capăt crizei inter-instituționale care devenea tot mai puternică. 

Tema artificială a corupției

Corupția (și implicit lupta anticorupție) este o temă artificială, pornită și întreținută mai mult de către elitele politice, dincolo de o realitate cotidiană; prin urmare, pionii nu contează, doar corupții fac rating (mai ales când apar la ieșirea de la audieri cu cătușe ascunse pe sub geci), restul sunt doar instrumente de moment, interschimbabile. Lupta anticorupție a devenit un fel de axiomă națională: există fără a mai trebui să fie demonstrată! 77% dintre români spun, într-un eurobarometru (nr. 470), că nu sunt suficient urmărite cazurile de înaltă corupție (peste media europeană de 69%).

Dacă mai mulți îți spun că ești beat, te duci și dormi!

Cam la fel și cu ideea de corupție în România: ni se spune constant, de câțiva ani buni încoace, că suntem o țară coruptă. Am ajuns să fim convinși de asta până în măduva oaselor, dar atunci când suntem întrebați de experiențele directe cu corupția, foarte puțini sunt cei care le recunosc.

Aproape o treime dintre români spun că principala problemă a țării este corupția (după cum reiese dintr-un sondaj IRES din mai 2015, publicat în Revista Sinteza nr. 16); sărăcia este pe locul doi (cu 28%), iar apoi, la mare distanță, sunt starea economiei (8%) și șomajul (7%).  Mai mult de opt din zece români declară, constant, că în România, corupția este insuportabilă. Deși 45% dintre români cred că, în viitor, corupția va crește, unul din doi români sunt conștienți că există alte probleme mai importante decât lupta anticorupție (sondaj IRES octombrie 2017, publicat în Revista Sinteza nr. 45).

1% dintre români cred că DNA este principalul vinovat pentru creșterea corupției

Interesant este că, deși a fost creată o instituție specializată în lupta anti-corupție (DNA), aceasta nu este considerată a fi principalul vinovat pentru care corupția nu a fost eradicată ci, din contra, a crescut (46% dintre respondenți spun, într-un sondaj IRES din octombrie 2017, publicat în Revista Sinteza nr. 45, că după atâția ani de campanie contra corupției, aceasta a crescut). Vinovatul principal este factorul politic (oameni politici, partide, președintele țării), apoi sistemul de justiție, societatea civilă, guvernul, mass media și într-un final DNA (cu 1% dintre opțiuni). Acest fapt întărește percepția că principala sursă a corupției o reprezintă legătura prea apropiată dintre politicieni și mediul de business (după cum reiese din două eurobarometre publicate în 2018 pe site-ul Comisiei Europene: unul care a avut ca eșantion populația generală – EBS 470, și unul care a avut drept eșantion companiile naționale – FL 462).

Deși se consideră direct afectați de corupție, românii nu recunosc experiențele personale cu aceasta

Aproape șapte din zece români se consideră personal afectați de corupție (68%, comparativ cu media europeană de 25%), cu aceste procente România situându-se în fruntea clasamentului european. Însă atunci când au fost întrebați dacă ei personal cunosc pe cineva care a luat mită, doar 13% dintre români recunosc acest lucru (în timp ce opt din zece respondenți spun că nu cunosc nicio persoană care să fi luat mită); mai mult decât atât, doar 3% dintre români spun că au fost martori ai unor acte de corupție și tot 3% recunosc faptul că au avut o experiență personală în acest sens. În ciuda acestor procente, 18% dintre români spun că, în interacțiunea lor cu o serie de entități (sistem de sănătate, autorități de la taxe și impozite, bănci și instituții financiare, sector educațional, companii private, poliție/vamă autorități de asistență socială și prestații sociale, instanțe de judecată, partide politice, politicieni, funcționari), li s-a cerut să ofere cadouri, favoruri sau bani în schimbul serviciilor solicitate. Cu aceste procente, românii se află pe locul patru în topul european, cu mult peste media de 7%.

Lucrurile nu stau diferit nici atunci când au fost intervievați doar reprezentanți ai companiilor: deși declară că în ultimul an au avut interacțiuni cu administrația publică pentru obținerea unor avize sau servicii, 70% dintre cei chestionați spun, în mod spontan, că nu au întâlnit nicio situație în care autoritățile au cerut sau au așteptat oferirea de mită pentru îndeplinirea solicitărilor. Dintre cei care menționează totuși cel puțin o situație în care, în timpul interacțiunii cu autorități publice, li s-a cerut sau s-a așteptat mită (19%), cei mai mulți spun că au întâmpinat această situație pentru obținerea autorizațiilor de construcție sau pentru obținerea autorizațiilor de funcționare.

Diferența dintre percepția asupra gradului de răspândire a practicilor de corupție și experiența personală redusă cu astfel de practici poate avea cel puțin două explicații: ori cei intervievați nu recunosc experiența cu mita, de teama repercusiunilor, ori chiar nu au avut nicio experiență, dar propaganda existenței și răspândirii corupției este atât de puternică, încât au tendința să o considere aproape omniprezentă.

Majoritatea românilor nu știu unde să reclame un caz de corupție

Mai bine de jumătate dintre români declară că nu știu unde să reclame un caz de corupție (peste media europeană de 49%); întrebați de motivele pentru care nu raportează cazurile de corupție, românii amintesc dificultatea de a dovedi ceva, zădărnicia reclamației (întrucât cei responsabili nu vor fi pedepsiți), lipsa protecției acordate reclamanților, faptul că toată lumea cunoaște cazul de corupție dar nimeni nu îl reclamă, faptul că cei care fac reclamații au apoi probleme cu poliția sau cu alte autorități, faptul că nu cunosc unde să facă reclamația, consideră că nu merită efortul de a reclama sau pur și simplu nu vor să trădeze pe cineva.

Întrebați câtă încredere au în instituțiile care soluționează plângeri de corupție, 

Românii au încredere în procurori la fel de mult ca în vânzătoare

Un studiu IRES din ianuarie 2016 (publicat în Revista Sinteza nr. 24) arată că puțin peste o treime dintre români au încredere în procurori (37%), același procent fiind înregistrat și de către încrederea în vânzătoarele de la magazine. În octombrie 2017 (sondaj IRES din Revista Sinteza nr. 47), încrederea în procurori a mai scăzut cu trei puncte, iar încrederea în justiție este pe locul șase în topul încrederii în instituții (pe primul loc se află mass media). 

Patru din zece români ce aparțin publicului larg, respectiv puțin peste jumătate dintre companiile românești apreciază că independența instanțelor și a judecătorilor este proastă și foarte proastă, principalele cauze pentru percepția negativă fiind presiunea politică, interesele economice, respectiv statutul judecătorilor care nu le garantează suficient imparțialitatea (conform a două eurobarometre fulger, publicate în 2018 pe site-ul Comisiei Europene – nr. 461 și nr. 462). 

Prin urmare, având în vedere toate aceste expuneri de motive, după care Laura Codruța Kovesi a fost doar o piesă mutată recent în afara tablei de șah pe care scrie mare CORUPȚIE, nu ar fi de mirare dacă, peste un timp relativ scurt, vom exclama în fața televizoarelor: Remember LCK!?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News