Data publicării:
Remanieri în Guvern. Miniștrii, convocați de urgență
Miniștrii Guvernului Ciucă, atât cei de la PNL, cât și cei de la PSD, au fost convocați, luni, la Parlament, potrivit unor surse DCNews.
Luni, 21 martie, începând cu ora 13.00, miniștrii din Guvernul Ciucă au fost convocați la Parlament. Separat, fiecare ministru va avea câte o discuție de jumătate de oră cu șefii coaliției. Întâlnirile, conform unor surse DCNews, ar urma să aibă loc în contextul discuției privind eventuale remanieri în Guvern.
De menționat că PNL este pe o tendință de creștere în sondaje. Mai mult, potrivit surselor citate, PNL a analizat sondaje cu privire la fiecare ministru în parte.
Membrii cabinetului Ciucă își vor prezenta rezultatele activității de până acum.
Citește și / Florin Cîțu cere reducerea contribuțiilor: Fără populisme și cai verzi pe pereți
Amintim că președintele PNL, Florin Cîțu, a transmis că singura măsură care crește acum veniturile nete ale tuturor salariaților și nu reprezintă un cost pentru companii este reducerea contribuțiilor.
Florin Cîțu a spus că, deși au apărut imediat „specialiștii” din tabăra populiștilor care să spună că o asemenea măsură, de reducere a contribuțiilor, ar afecta valoarea pensiei viitoare a angajaților de astăzi, este o temă falsă. „Și asta este încă o dovadă a valorii lor profesionale. Pensia este calculată în funcție de salariul brut, nu de valorea contribuției. Mai simplu: o scădere a contribuției înseamnă o creștere a salariului net astăzi. O creștere a salariului brut înseamnă o creștere a pensiei, în viitor, a angajaților de astăzi. Din păcate, pentru sănătatea economiei noastre, populiștii au cam influențat decizii în ultimele trei luni și se vede. În ciuda opoziției mele și a multor colegi din PNL. Obiectivul numărul 1 pentru mine și pentru PNL rămâne luarea unor decizii care să ne asigure o economie puternică (sau să ne opunem măsurilor populiste care distrug economia)”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.
A cerut ca acest lucru să se întâmple „fără populisme și cai verzi pe pereți”.
„Deciziile pe care le luăm astăzi garantează sau nu o revenire rapidă care să reducă inflația, dobânzile și să creeze locuri de muncă. Trebuie să fie două obiective. Pe termen scurt: măsuri care să reducă impactul șocului prețurilor la energie, adică sa minimizeze căderea economică. Pe termen mediu: revenirea în V a economiei. Revenirea în V este posibilă doar dacă nu cădem în plasa măsurilor populiste. Altfel spus, dacă după acest șoc economia nu-și revine rapid, înseamnă că au fost aplicate măsurile populiste. Noi, PNL, întotdeauna ne vom opune măsurilor populiste și o vom face ca și până acum: public, asumat, curajos”, a conchis Florin Cîțu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News