Potrivit noului Cod Admnistrativ, președintele are la dispoziție zece zile calendaristice să își exprime punctul de vedere.
Data publicării:
Remanierea Guvernului, la mâna preşedintelui. Klaus Iohannis amână răspunsul privind miniştrii
După ce ministrul de Interne a demisionat, iar ministrul Afacerilor Externe a fost anunţat că va fi schimbat din funcţie, premierul Viorica Dăncilă aşteaptă răspunsul preşedintelui Iohannis privind propunerile de miniştri. Cu toate acestea, președintele pare să aştepte finalul perioadei legale în care poate răspunde.
Preşedintele României păstrează tăcerea, deşi mai are doar trei zile să comunice dacă acceptă sau nu propunerile de înlocuire a miniştrilor de Interne şi de Externe pe care i le-a înaintat, deja, prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Chiar dacă au avut o discuție telefonică pe tema nominalizărilor, Klaus Iohannis nu a răspuns dacă le acceptă. După alegerile europarlamentare, chiar președintele cere înlocuirea ministrului de Interne și a celui de Externe, în contextul procesului greoi de votare în străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News