Data publicării:
Remanierea guvernamentală, cadoul lui Victor Ponta pentru partid. Culisele unui sondaj PSD
Senatorul Daniel Savu îl vrea pe Robert Cazanciuc, ministru al Justiției și vărul premierului Victor Ponta, pe făraș la remanierea guvernamentală, potrivit declarațiilor făcute la Antena 3, în emisiunea "La ordinea zilei".
"Colegii l-au audiat cumva, luni, la Senat și nu cred că a trecut foarte bine testul, pentru că s-a văzut, după ce a picat acea lege cu societatea aceea de administrare a bunurilor sechestrate, trebuia s-o explice mai clar domnul Cazanciuc, unii și-au motivat votul împotrivă pentru că n-au înțeles prea bine de la domnul Cazanciuc cum trebuiau să voteze. Atunci, probabil, va fi unul dintre cei remaniați, gândesc eu. Asta este gândirea mea pe baza discuțiilor cu senatorii și mai sunt și alți miniștri din Guvernul Ponta care ar putea, pentru îmbunătățirea imaginii Guvernului- deci Ponta nu se mai pune problema să plece din fruntea Guvernului- să mai dea satisfacție și celor care conduc în momentul de față PSD. Și eu cred într-o remaniere, eu chiar cred că s-ar impune pentru a întări puțin imaginea Guvernului", a declarat Daniel Savu. Senatorul a precizat că nu e vorba doar de miniștrii PSD, "au fost nemulțumiri foarte clare și față de ministrul Agriculturii, dacă vreți să vă mai pronunț un nume".
Datoria lui Victor Ponta pentru PSD
Daniel Savu a precizat că remanierea guvernamentală vine și din interiorul PSD legat de niște miniștri, dar și dinspre Victor Ponta pentru consolidarea poziției. Întrebat cine-l vrea plecat pe Victor Ponta de la conducerea Guvernului, senatorul PSD a răspuns: "Nu cred că-l vrea nimeni de la noi, ar fi o sinucidere în masă la PSD, nejustificată". Daniel Savu a mai subliniat că premierul vrea să-și consolideze poziția pentru că "pe toți din PSD Victor Ponta ne-a lăsat cu gura căscată când și-a anunțat dat demisia pe Facebook din funcția de președinte al partidului, mulți n-au înțeles-o, în momentul ăla a fost o cădere a credibilității lui în fața membrilor care l-au susținut total, cum ar fi și eu, n-am înțeles de ce a plecat, poate nu ne-a explicat-o nici până acum, și are datoria, pentru a-și reconsolida poziția, să vină și-n întâmpinarea unor dorințe din partid, care spuneau 'domnule Victor Ponta, ai pus niște miniștri și cu noi, cu partidul, nu te-ai consultat și nu merge treaba bine'. Cam asta este ideea".
Sondaj PSD
Senatorul PSD a mai dezvăluit că Guvernul a comandat și un sondaj, care încă nu a fost finalizat, dar care este în lucru: "Noi am demarat un amplu sondaj național și s-a văzut că din acele răspunsuri transpar niște nemulțumiri despre unii miniștri și atunci, normal, va veni în întâmpinarea lor (n.r. Victor Ponta) și va fi toată lumea fericită. E un sondaj intern de lucru, sondajul nu s-a terminat, se centralizează datele, la Congres o să ni se prezinte".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News